Alexandru Rafila, despre prelungirea stării de urgență și necesitatea dezghețării activităților economice. „După o astfel de decizie, nu va mai exista nimic!”
Epidemia de coronavirus a provocat numeroase victime la nivel global și a dat peste cap buna desfășurare a lucrurilor. Pentru a preveni și încetini răspândirea virusului a fost instaurată starea de urgență și foarte multe domenii și-au sistat activitatea. În contextul măsurilor pentru a stopa pandemia de coronavirus, Prof. Dr. Alexandru Rafila a vorbit despre o decizia care ar putea duce la un colaps al sistemului și despre felul în care trebuie gestionată toată situația.
În cadrul unui interviu la DC News, Alexandru Rafila a declarat că este necesară revenirea la o viață cât mai apropiată de normal, pentru ca economia să poată să pornească. Acesta a tras un semnal de alarmă asupra faptului că dacă economia nu revine, sistemele de sănătatea se vor prăbuși. Ele nu pot funcționa în lipsa unui suport economic. (CITEȘTE ȘI: MĂRTURISIRILE CUTREMURĂTOARE ALE UNUI FOTBALIST INFECTAT CU VIRUSUL COVID-19! „ÎMI VENEA SĂ-MI SMULG PIELEA”)
„Indiferent de tipul de măsuri care sunt luate în momentul de față, trebuie să ne gândim la un calendar clar și articulat în ceea ce privește revenirea la o viață normală mai ales în domeniul economic. Am auzit tot felul de teorii cum ar fi: să stăm 12 săptămâni închiși în casă, fără ca vreo activitate economică să se desfășoare.
Îmi pare rău, dar acest lucru este profund distructiv. Nu face altceva decât să ducă la imposibilitatea funcționării sistemelor de sănătate. După o astfel de decizie, nu va mai exista nimic! Niciun fel de sistem de sănătate! Pentru că sistemele de sănătate funcționează într-o societate guvernantă de principii economice. Autonomia acestora, în lipsa suportului economic, este o utopie!”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit DC News. (VEZI ȘI: SCANDALOS! CU CÂȚI LEI A FOST AMENDATĂ O PENSIONARĂ DIN CLUJ, PRINSĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ ORA 13:00 ÎN AFARA LOCUINȚEI)