”Alexandru Rafila ar putea fi propunerea PSD pentru funcția de premier”, spune Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu a declarat la postul public de televiziune că reprezentantul OMS în România, Alexandru Rafila, ar putea fi propunerea PSD pentru funcția de premier. Potrivit primelor rezultate ale exit-poll-ului, PSD conduce în urma alegerilor cu 30,5%.
Ciolacu spune că PSD așteaptă numărătoarea oficiale și cea paralelă și că social-democrații s-au pregătit pentru a preveni fraudarea cu un soft special de numărătoare paralelă a voturilor.
Ciolacu: Am cumpărat un soft special pentru numărătoarea paralelă
„În primul rând, să așteptăm numărătoarea oficială și cea paralelă. Am cumpărat un soft special pentru numărătoarea paralelă. Ne vom apăra fiecare vot din ultima secție, din ultimul cătun din România”, spune Ciolacu la postul public de televiziune.
”În acest moment nu se știe câte partide au intrat în Parlament și care este ponderea”, a precizat liderul PSD, informează GÂNDUL.RO.
”Cu certitudine se știe că PSD a intrat în Parlament. Să vedem ce partide au depășit pragul de 5% și pe urmă vorbim de negocieri”, mai declară Marcel Ciolacu.
Liderul PSD: „Și Alexandru Rafila poate să fie o propunere de prim-ministru”
Marcel Ciolacu a precizat că au fost discuții cu toți lideri politici de la toate partidele, mai putin cu PNL.
„Vom respecta Constitutia dacă vom câștiga. Premierul desemnat are 10 zile să creeze majoritatea cu care să meargă în Parlament. Dacă nu reușeste, își depune mandatul la președinte în maximum 10 zile”, mai spune Ciolacu.
Întrebat dacă Ludovic Orban rămâne premier, Marcel Ciolacu spune că „dacă trăim într-o țară europeană, votul românilor a arătat foarte clar sancțiunea pentru gestionarea pandemiei, pentru închiderea bisericilor, a piețelor, a școlilor”. În ce privește propunerea de premier, Ciolacu spune că există mai multe variante, Rafila fiind printre numele vehiculate. „Sunt mai mulți colegi. Aș dori ca această decizie să o luăm în interior. Și Alexandru Rafila poate să fie o propunere de prim-ministru”.
Alexandru Rafila: ”PSD a câștigat aceste alegeri. Rezultatul din sondaje va fi confirmat cu siguranță la numărătoarea voturilor”
Profesorul Alexandru Rafila, candidat pentru un post de deputat din partea PSD, a declarat că social-democrații au câștigat alegerile parlamentare și rezultatele din sondaje vor confirma acest lucru.
„Este extrem de important că am reușit să convingem majoritatea românilor că PSD are soluții, că vrea să facă o altă politică în România, a profesionalismului, nu are loc de festivism și demagogie. Această țară vrem să aibă un guvern stabil. Aceste soluții pentru domeniul sanitar să ofere premise pentru redresarea economică. Avem o problemă majoră în ceea ce privește societatea românească, polarizarea a fost extremă, chiar dacă ea a fost o campanie online, așa cum sunt și școlile online”, a declarat Alexandru Rafila la anunțarea rezultatelor exit poll.
„Le mulțumesc românilor că au sancționat această batjocură la adresa lor în ce privește gestionare pandemiei, închiderea școlilor, a piețelor, a bisericilor, intrarea în faliment a mii de societăți cu capital românesc și sute de mii de șomeri.Este nevoie de guvern capabil, care are soluții, care știe să rezolve adevăratele provocări. Le mulțumesc românilor care au mers la vot, și-au învins teama în ce privește teama lor dar au înțeles necesitatea ca guvenrul Orban să plece acasa”, a declarat Marcel Ciolacu la sediul PSD.