Alexandru Rafila, anunț îngrijorător: ”România a intrat în valul 2 al pandemiei”

Publicat: 30/09/2020 | 12:17

România se află în valul doi al pandemiei de coronavirus, în opinia profesorului Alexandru Rafila. De asemenea, el crede că, în această săptămână, am putea ajunge să avem 2.000 de cazuri noi de infectări pe zi.

„Toate țările din UE se află pe un trend crescător. Multe dintre statele membre, în perioada verii, au înregistrat puține îmbolnăviri și, practic, acolo discutăm foarte clar de un al doilea val. Noi suntem, practic, în aceeași situație, cu diferența că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în multe țări din UE, noi am avut un număr destul de mare de cazuri permanent și atunci am avut o creștere liniară, începând cu dată de 1 iunie și cu momente de stabilizare, de o săptămâna două, după care numărul de cazuri creștea în continure.

Sunt preocupat de cifrele pe care le-am văzut la raportarea testelor efectuate duminică, când pe de-o parte am avut un record pentru o zi de duminică și am avut 20% dintre probele testate pozitive, ceea ce mă face să cred că suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă și nu este exclus că, în această săptămâna, să înregistrăm acea cifra la care toată lumea face referire: 2000 de cazuri”, a mărturisit Alexandru Rafila.

În plină pandemie de coronavirus, spitalele COVID din Capitală nu mai au locuri libere pentru pacienți. În București sunt peste 1.500 de paturi, însă sunt manageri de spitale non-COVID care încearcă încă de ieri să transfere pacienți care s-au pozitivat în urma testării dar nu au unde să-i transfere, iar aceste persoane rămân în izolatorul de la camera de urgență, până se eliberează un pat, potrivit Digi24.

În țară, în prezent sunt peste 13.000 de paturi în secțiile care tratează persoane infectate cu coronavirus, iar 5.092 sunt neocupate. La ATI sunt disponibile 1.050 de locuri în țară, dintre care jumătate sunt ocupate.