Alexandru Pădureanu, primele declarații despre decesul mamei sale: “Nu a lăsat niciun cuvânt pe limbă de moarte”. Gestul înfiorător pe care Aurel Pădureanu l-a făcut după tragedie
Alexandru Pădureanu a acceptat să ofere primele declarații despre decesul mamei sale. Conform dezvăluirilor pianistului virtuoz, Cornelia Catanga nu și-a exprimat nicio dorință înainte să părăsească această lume. În plus, a mai spus fiul cântăreței, moartea a survenit fulgerător și a adus șocuri puternice în sufletele tuturor apropiaților. La scurt timp după ce a aflat de tragedie, Aurel Pădureanu a recurs la un gest înfiorător, potrivit mărturiilor băiatului său.
Alexandru Pădureanu, primul interviu despre decesul mamei sale
Deși inițial s-a spus că soțul regretatei artiste nu are bani ca să o conducă pe ultimul drum, Alexandru Pădureanu a precizat că nu este deloc așa. Ulterior, artistul a mai dezvăluit că tatăl său, Aurel Pădureanu, nu și-a revenit din trauma trăită în clipa în care, azi-noapte, a fost anunțat că regretata Cornelia Catanga a murit. Soțul cântăreței îi strigă aproape încontinuu numele prin locuința în care au trăit împreună în ultima vreme.
“Avem cu ce să o înmormântăm, avem bani. Nu asta este problema, banii. Tata este în stare de șoc, nu este în stare să vorbească cu nimeni. Îi strigă numele prin casă de când a murit. Nu a lăsat niciun cuvânt pe limbă de moarte. Cine se aștepta la așa ceva? Noi am chemat salvarea că i s-a făcut rău și după a murit. Cine se aștepta la așa ceva?!”, a declarat fiul regretatei artiste pentru publicația playtech.ro.
Florin Condurățeanu, declarații copleșitoare despre Cornelia Catanga: “Era aproape de orbire”
“Cornelia Catanga era una dintre marile promotoare ale muzicii lăutărești, de valoare. Uite că ea se ridică la Cer. Reamintim cu tristețe și situația grea în care se află și Nelu Ploieșteanu, și Gabi Luncă. S-a dovedit și în cazul Corneliei Catanga, eu am confirmarea celor mai importanți conducători de spital. Virusul acesta dacă te prinde cu un beteșug undeva, te seceră.
Să ne amintim că ea avea și o boală gravă și de ochi, era aproape de orbire. Vederea ei era la un metru, ea nu mai vedea deloc. Iată că vechile șubrezenii au făcut-o să nu mai reziste și s-a ridicat la Cer. Cornelia era o mamă care se ocupa de fiul ei ca o leoaică. A avut un destin greu. A avut o modestie în ea”, a spus Florin Condurățeanu în cadrul matinalului de la Antena Stars.