Alexandru Cumpănașu, prima reacție în ceea ce privește rechizitoriul lui Gheorghe Dincă. Unchiul Alexandrei Măceșanu nu a fost impresionat de informațiile aflate.
‘Vai, săracul de el. Cum să zic, aproape că îmi vine să plâng pentru Dincă. Vă daţi seama, un om singur, într-un moment de disperare a răpit-o pe fată, nici măcar nu a vrut să o omoare. Din greşeală i-a dat o palmă. Asta este beltristică şi aiurelile celor care vor să deservească povestea asta”, a spus Alexandru Cumpănaşu la Antena 3.
Gheorghe Dincă a pregătit ”camera ororilor” cu 5 luni înainte de a se afla despre nenorocirile din Caracal.
”Dincă făcuse ample pregătiri în gospodărie, printre acestea și camera ”groazei”, acolo unde se crede că au stat și au fost violate Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, încă din luna februarie a anului 2019. Procurorii mai spun că acesta își transformase locuința într-o ”închisoare”, cu ferestrele ”betonate”.
Cu o sexualitate exacerbată pentru vârsta sa (constatată cu ocazia expertizei psihiatrice și a analizei comportamentale), preocupat până la obsesie de propria virilitate și convins de efectul stimulant al sexului oral, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a pierdut orice respect pentru femeie ca individ, aceasta devenind, în mentalul său, un simplu obiect de satisfacere a plăcerilor sexuale.
În momentele de relaxare bahică cu prietenii, discuțiile inițiate de inculpat se refereau preponderent la sexul opus, povestirile cu tentă erotico-pornografică consolidând geneza planului final al inculpatului de satisfacere sexuală conform propriului scenariu, în condițiile și termenii doriți, în care femeia să fie incapabilă să îl refuze ori să se opună”, se arată în rechizitoriul procurorilor, potrivit Antena 3.
Pe 24 iulie, Dincă a răpit-o din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, și a dus-o la locuinţa sa din Caracal. Și cea de-a doua victimă a fost imobilizată de pat cu un lanţ, legată și violată. Dincă este acuzat că a sunat familia tinerei pentru a induce ideea că aceasta a plecat din România, iar când s-a întors acasă, Dincă a observat că fata a reuşit să desfacă lanţul cu care era legată de pat, să îşi scoată banda adezivă de la ochi şi că ţinea în mână un telefon vechi găsit în cameră. Atunci, Dincă a lovit-o, a sugrumat-o provocând decesul, apoi i-a ars trupul.