Alexandru Cumpănașu, acuzat că ar fi făcut propuneri indecente unei tinere. Ce scrie în mesajele trimise de fostul candidat la prezidențiale
O elevă îl acuză pe Alexandru Cumpănașu că i-ar fi făcut propuneri indecente. Totul s-ar fi întâmplat după ce „profu.onlie” ar fi abordat-o pe tânără pe WhatsApp. Adolescenta și-a luat inima în dinți și a făcut publice toate capturile dialogului pe care l-a avut cu acesta.
Întreg episodul se întâmpla în 2018, când Alexandru Cumpănașu a abordat-o pe tânără, prin intermediul unui proiect. În timpul conversației, fata susține că „profu.onlie” i-ar fi făcut propuneri indecente. Are și dovezi, mai multe capturi din discuțiile pe care le-au purtat.
„Contextul e în felul următor. Eram în clasa a XI-a, aveam 17 ani. Și dl. Cumpănașu a venit la noi la liceu, adus de unul dintre profesori, ca să ne vorbească la un eveniment despre patriotism și leadership.
În sală erau elevi din mai multe licee din București și am vorbit destul de mult, i-am pus multe întrebări. Era venit acolo în calitate de director al CNMR (Coaliția Națională pentru Modernizarea României). Eu în clasa a XI-a voiam să mă implic în orice vedeam în fața ochilor și i-am zis că da, vreau să mă implic în ce proiect are el acolo. Și am făcut schimb de numere de telefon și eu, și ceilalți elevi care eram acolo cu el și a rămas că ne facem un grup de WhatsApp cu proiectul ăsta, se numea ”Leader for Romania”. Şi da, i-am dat numărul de telefon.
VEZI ȘI: ” BOGDAN STANOEVICI, ÎN STARE GRAVĂ. RUDELE ACTORULUI SE ROAGĂ PENTRU O MINUNE„
„Am realizat că acest om se dă la o minoră”
Tânăra povestește că lucrurile au luat o întorsătură la care nu s-ar fi așteptat. Alexandru Cumpănașu ar fi abordat-o în privat și i-ar fi făcut propuneri indecente. Deși speriată de ce se întâmpla, fata a mers mai departe cu dialogul pentru a-și da seama până unde vrea să ajungă Alexandru Cumpănașu.
Era o zi de vineri. În seara aia mi-a dat mesajele care se văd pe screenshot-uri. Pe tot parcursul discuției eram foarte confuză. Chiar nu înțelegeam, de ce omul ăsta care venea ca cineva important, cineva care face niște chestii pentru România, că așa s-a prezentat, de ce acum se comportă foarte dubios.
Și cred că se vede prin mesaje că încercam să-l trag un pic de limbă, să-mi zică exact ce vrea de la mine, că m-a întrebat ceva de genul: ”Tu placi la mine?” Adică, ”Îţi place de mine?”, ceva de genul ăsta. Şi i-am răspuns: Da, apreciez foarte mult iniţiativa, aş vrea să mă implic!”. Tot împingea discuţia în direcţia asta, să-i spun dacă îmi place de el.
Am realizat că acest om de peste 30 de ani se dă la o minoră. Am realizat chestia asta la finalul conversației și de atunci nu am mai vorbit cu el. Aia a fost! Am vorbit în seara aia și atât. Sunt sigură că era conștient că sunt minoră, în primul rând pentru că a venit la mine la liceu și pentru că nu știu câți copii de clasa a XI-a sunt majori, dar mai sunt sigură și pentru că m-a întrebat și i-am zis că am 17 ani”, a povestit tânăra.
CITEȘTE ȘI: ” CORONAVIRUS ROMÂNIA, 6 IANUARIE. ALȚI 121 DE ROMÂNI AU DECEDAT DIN CAUZA INFECȚIEI CU NOUL VIRUS „