Alexandru Ciucu a decis să nu mai tacă în legătură cu informațiile privind așa-zisul divorț de Alina Sorescu, alături de care a devenit tătic de două ori. În cadrul primului interviu, designerul a fost tranșant, iar despre blonda misterioasă cu care a fost surprins el nu și-a dorit să spună nimic.
În vârstă de 45 de ani, creatorul de modă a negat cu vehemență că s-a despărțit de mama fiicelor sale. Alexandru Ciucu și Alina Sorescu vor aniversa nunta de oțel peste patru luni – mai exact: pe 12 septembrie se împlinesc 11 ani de când ei au devenit soț și soție.
“Nu se pune problema de așa ceva”, a declarat designerul care le face costumele chiar şi membrilor Casei Regale a României pentru publicația redactia.ro.
“Am primit un inel, așa face în fiecare an. A trebuit să-l las la scurtat. E albastru, de data asta l-am ales. De obicei se ducea singur, i-am zis să mai schimbe, dar el vrea să-mi dăruiească inele. Important e să fim fericiți și să ne creștem fetițele frumos. Nu știu dacă e o rețetă, cred că fiecare își găsește. E o provocare să reziști împreună, avem un țel comun. Avem două fetițe care ne întregesc. Eu sunt foarte echilibrată, nu îi dau motive de neînțelegeri”, a declarat vedeta în urmă cu aproape trei ani la emisiunea “Agenția VIP”.
Alexandru Ciucu s-a căsătorit cu artista Alina Sorescu pe 12 septembrie 2010. Cunoscutul designer are cu soția sa două fetiţe: Elena Carolina, născută în 2014, şi Ana Raisa, venită pe lume pe 20 aprilie 2016.
Sursa foto: Facebook / Alina Sorescu