Alexandru Ciucu a împlinit 44 de ani! Ce invitați surpriză a avut și ce artistă celebră a întreținut atmosfera
Alexandru Ciucu a împlinit, duminică, 44 de ani și a marcat aniversarea printr-o petrecere alături de familie și prieteni, printre cei peste 100 de invitați aflându-se și celebra artistă Corina Chiriac. Designerul vestimentar a organizat evenimentul în noul său atelier din București, într-o vilă elegantă, cu o arhitectură impresionantă, unde iau naștere colecțiile sale, și a trăit momente de neuitat împreună cu cei dragi.
(CITEȘTE ȘI: ALEXANDRU CIUCU ȘI ALINA SORESCU AU FOST JEFUIȚI)
Alina Sorescu, soția sa, i-a fost alături, iar Corina Chiriac a susținut un recital de suflet în care a inclus șlagărele celebre precum “Strada Speranței”, “Opriți timpul”, “Ce mică-i Vacanța Mare”. Alexandru Ciucu i s-a alăturat la un moment dat artistei și a cântat, la rândul său, hiturile cu care a crescut.
“Nu am mai avut de mult timp o petrecere așa mare de ziua mea și mi-o doream. Au venit peste 100 de oameni și sunt fericit că au fost alături de mine. Mă gândesc deja la anul să fac o petrecere tematică, poate un bal mascat. Am avut-o ca invitat special pe Corina Chiriac care a și cântat ‘La mulți ani’ la miezul nopții, împreună cu Alina și ceilalti invitați. Invitând-o să cânte la petrecere, am vrut cumva să ‘opresc timpul’ și să-mi întorc invitații în vremea copilăriei, să mai trecem pe ‘Strada Speranței, la parter’, să ne aducem aminte ‘ce mică era Vacanța Mare’ și într-o clipă de sinceritate să vedem dacă ne mai ‘recunoaștem din vedere’”, a povestit designerul.
Ce planuri de viitor ale Alexandru Ciucu
Alexandru Ciucu a mărturisit că se simte bine la 44 de ani, plin de energie și dornic să facă noi lucruri extraordinare și să se implice în a schimba lumea în bine.
„La 44 de ani mă simt plin de energie și de dorința de a face lucruri extraordinare. Știu sigur că anul acesta va fi unul special pentru că așa a și debutat. Îmi doresc să pot găsi un echilibru decent între viața de familie, viața profesională, prieteni și eu însumi cu toate trăirile și pasiunile mele. Și să schimb lumea în bine într-un fel sau altul„, a adaugat Alexandru Ciucu.