Pentru prima dată de la separarea de Alina Sorescu (37 de ani), Alexandru Ciucu (48 de ani) a vorbit liber și asumat despre una dintre cele mai grele perioade din viața sa. Nu doar pe plan personal a avut de suferit, ci și din punct de vedere profesional. Afacerea designerul a fost aproape de colaps.
Se poate spune că ultimul an din viața de bărbat însurat a lui Alexandru Ciucu a fost un adevărat dezastru. Nu doar pe plan sentimental, ci și profesional, designerul s-a confruntat cu pierderi mari. În anul 2022, Alina Sorescu confirma public separarea de soțul ei, însă zvonurile de la acea vreme au confirmat faptul că relația lor de cuplu ”scârțâia” de ceva timp. La vremea respectivă, artista mărturisea că ea este cea care a depus actele de divorț.
”E o perioadă sensibilă pentru că eu am depus actele de divorț. Deocamdată noi vorbim de o ordonanță prin care să fie stabilit domiciliul fetelor până când se va soluționa acest proces. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte, ci în timp. Divorțul nici nu s-a întâmplat încă, e o perioadă lungă. E complicat pentru că e vorba de fete, dar încerc să mă concentrez pe ceea ce am de făcut”, spune Alina Sorescu.
Citește și: CÂNTĂREAȚA ALINA SORESCU A RĂMAS CU SECHELE DUPĂ CĂSĂTORIA CU ALEXANDRU CIUCU. CE S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ DIVORȚ
Pe lângă toate neînțelegerile și obstacolele întâmpinate de-a lungul a celor 12 ani de căsnicie, pandemia de COVID-19 a reprezentat un alt punct de cotitură în viața lor. În cadrul unui interviu, Alexandru Ciucu a mărturisit că impactul dezechilibrului – din acea perioadă – s-a resimțit și în buzunar, nu doar sentimental.
„Din punct de vedere al afacerii a fost un an dezastruos. Adică nu cu “D” mare, ci cu toate literele mari. Eu, făcând costume ori de ceremonie, ori de afaceri, a fost sectorul cel mai lovit. De bine, de rău, restaurantele au mai mers cu livrările la domiciliu. Cine făcea haine de lux, mă refer inclusiv la cei care fac rochii de seară sau de mireasă, practic, noi un an de zile am stat degeaba. Ca să ieșim la liman, am creat la vremea respectivă o colecție neobișnuită pentru mine, dar foarte creativă, din bucăți de materiale diferite, am făcut-o pur și simplu pentru că nu puteam să stau degeaba acasă. Mi-am satisfăcut nevoia de a crea, pentru că a fost un an foarte complicat pentru toată lumea, dar în domeniul ăsta cu atât mai mult”, a mărturisit Alexandru Ciucu pentru Playtech.ro.
După o căsnicie de 12 ani, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au decis să-și continue viețile separat, chiar dacă cei doi sunt părinții a două fetițe. Discreți și asumați, artista și designerul de modă au ajuns la un numitor comun în ceea ce privește custodia copiilor. Deși inițial instanța a hotărât ca cele mici să petreacă o săptămână în grija mamei și o săptămână în grija tatălui – program care nu a avut un efect benefic asupra copiilor – decizia a fost înlocuită cu una mai ușoară. Fetele merg la tatăl lor de două ori pe lună și două zile pe săptămână.
„A durat cam un an și jumătate prima fază a procesului, apoi astă-vară am reușit să suspend acea decizie de program o săptămână cu o săptămână, dar este temporară până când procesul se va finaliza. Dar tatăl fetițelor are program de vizită, însă nu o săptămână cu o săptămână cum s-a dat în primă fază. S-a dovedit că efectele nu au fost unele bune asupra lor. Copiii au nevoie de stabilitate, de rutină, de un program. Fetele merg la tatăl lor de două ori pe lună, și două zile pe săptămână atunci când nu merg în weekend, vacanțele, iar acum vor petrece Crăciunul, pentru că în situațiile astea așa se întâmplă. Într-un an Crăciunul la un părinte, în celălalt an la celălalt părinte. Și vor fi cu mine de Revelion”, a mai spus Alina Sorescu.