Alexandru Arşinel trece prin clipe cumplite! „Dezastrul nostru este…”
„Dezastrul nostru este soţia, care este internată la Spitalul Municipal, unde i se fac analize. A fost o întâmplare, a căzut pe scări, a făcut un hematom, a fost operată, este deocamdată aşa cum este, cu speranţa că vor apărea îmbunătăţiri la starea ei. A fost la grădiniţă anul trecut la serbarea lui Rareş şi a căzut pe scări. I s-a agăţat tocul de o scară. A fost nevoită să ajungă de urgenţă să i se scoată cheagul de sânge. Meseria ei a fost să lucreze în sport, acum nu mai poate merge singură. Este internată de o săptămână jumătate, o să o aduc joi acasă”, a declarat Alexandru Arşinel la Antena Stars.
Alexandru Arşinel a trecut şi el prin probleme grave de sănătate. În 2013 actorul a suferit un transplant de rinichi. În afară de acesta, Arşinel s-a operat şi de cinci ori la coloană.
Pe 4 iunie Alexandru Arşinel a împlinit venerabila vârstă de 78 de ani.