Alexandru Arșinel, probleme și mai grave de sănătate după ce s-a infectat cu COVID-19. “Boala este jigodească. Cele două tratamente…”

Publicat: 02/06/2021 | 13:00

Alexandru Arșinel se confruntă cu probleme de sănătate mult mai grave, după ce a fost infectat cu COVID-19. Marele actor a precizat că este nevoit să meargă în fiecare săptămână la spital, pentru mai multe controale.

La aproape trei săptămâni de când a fost externat din spital, Alexandru Arșinel a dezvăluit că virusul asiatic i-a agravat starea de sănătate, fiind obligat să meargă, în continuare, la spital pentru oxigen. Totodată, actorul se felicită că s-a vaccinat anti-COVID, datorită serului având simptome ușoare ale bolii.

Boala asta este atât de provocatoare, de jigodească, dacă-mi permite-ţi cuvântul, încât să nu creadă nimeni că scapă cu una, cu două din ghearele sale. Pur şi simplu, odată ce te-a luat în braţe, îţi dă cu foarte mare greutate drumul. Eu trebuie să merg în fiecare săptămână la spital, pentru oxigen. O dată sau de două ori, în funcţie de indicaţiile medicului”, a declarat Alexandru Arșinel, potrivit impact.ro.

Alexandru Arșinel, după ce s-a infectat cu COVID-19. “Mergi doar înainte”

În 2013, Alexandru Arșinel a fost operat și i-a făcut un transplant de rinichi. Actorul a precizat că, în prezent, urmează două tratamente. Unul pentru îndepărtarea efectelor COVID-19, altul pentru funcționarea rinichiului.

Cele două tratamente, unul mai vechi, cel pentru buna funcţionare a rinichiului, şi cel mai nou, cel pentru îndepărtarea efectelor COVID-ului, nu se tolerează întotdeauna. Dar asta este, la 82 de ani nu poţi să mai schimbi mare lucru. Mergi doar înainte!”, a mai declarat marele actor.

Pleacă la munte cu ocazia zile sale de naștere

Pe 4 iunie, Alexandru Arșinel va împlini 82 de ani. Ia în calcul ca ziua de naștere să o petreacă la aer curat, la munte.

Deja mă gândesc să mă retrag la munte. Am vorbit acolo pentru o doză proaspătă de oxygen, de care am mare nevoie. Norocul meu e că se găseşte, din plin, la diverse cote. Va trebui să-mi încarc bateriile, fiindcă vom avea treabă cam toată vara, la Grădina din Herăstrău. Doar vremea să ţină cu noi!”, a mai spus Alexandru Arșinel.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult