Alexandra Ungureanu, dezvăluiri neaşteptate despre viaţa sa personală: „Încă duc lupte, încă am îndoieli”
Alexandra Ungureanu a reuşit să câştige competiţia „Bravo, ai stil! Celebrities”, iar pe lângă marele premiu, în viaţa artistei au intrat sute de mii de fani care o susţin şi o apreciază. În cadrul unui interviu recent, cântăreaţa şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre temerile pe care le are, dar şi despre succesul de care se bucură în prezent.
Alexandra Ungureanu a devenit cunoscută pe vremea când cânta alături de trupa Crush. De ceva timp a reapărut în atenţia publicului şi se bucură de un succes răsunător.
Deşi a plecat cu marele premiu din celebra emisiune de modă şi stil, cântăreaţa îşi doreşte să urce din nou pe scenă şi să îi încânte pe oameni cu muzica sa.
„Recunosc: cel mai mult visez la întâlniri cu oameni care să-mi readucă entuziasmul pe partea muzicală. Să compunem piese pe care eu însămi să nu mă mai satur să le ascult. Cum era demult, când cântam cu trupa Crash. Erau vremuri cu o muzică extraordinară, cu avânt şi trăire totală”, a spus Alexandra Ungureanu pentru formula-as.ro.
În acelaşi timp, cântăreaţa a mărturisit că îi este dor de sentimentele pe care le avea după ce lansa o piesă.
„Mi-e dor de asta. Nu ştiu, m-am schimbat eu sau poate e prea multă muzică în jur şi cumva totul se pierde în mulţime, sau poate nu am mai întâlnit eu oameni cu care să am acea chimie extraordinară. Nu ştiu să spun care este cauza, dar eu la asta visez: să ajung iar în nişte echipe în care procesul creativ să fie din acela de-ţi face piele de găină, să trăiesc muzică în fiecare por.
Sincer, când se întâmplă asta, pentru mine nu mai contează dacă muzica izvorâtă din acest proces are sau nu succes. Bucuria momentului depăşeşte orice”, a continuat artista.
„Încă duc lupte, încă am îndoieli”
Deși se bucură de succes, în prezent Alexandra Ungureanu încă nu știe ce drum să urmeze. Vedeta recunoaşte că are îndoieli cu privire la viața ei profesională.
„Personal, încă duc lupte, încă am îndoieli. Încă nu ştiu să asimilez pe deplin acest succes, mă tulbură prezenţa lui. Este foarte ciudat să te vezi radiind pe ecran, să fii mândră de tine, dar totuşi să-ţi pui întrebări dacă asta este calea corect”, a mai dezvăluit artista.
Mai mult decât atât, cântăreaţa a mai dezvăluit faptul că este de ceva timp singură, iar acesta poate fi unul dintre motivele pentru care se simte nesigură.
„Poate şi solitudinea are doza ei de vină în aceste stări. Sunt iar singură de o bucată de vreme şi am hotărât să nu mai am nicio aşteptare la acest capitol. Las timpul să le aşeze cum vrea el.
Este cum îţi spuneam la început, deşi admirată mai mult ca niciodată, sunt aceeaşi Alexandra: mereu în căutări, niciodată pe deplin mulţumită, plină de întrebări şi frământări”, a mai spus ea în același interviu.
Sursă foto: Instagram