Alexandra trăiește?! Fata răpită de Gheorghe Dincă a fost văzută întrând într-un BMW
Cazul ”Caracal” este departe de a fi încheiat. Au fost lansate foarte multe ipoteze, detalii esențiale sunt căutate, în continuare de anchetatori, familiile fetelor – Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu – sper că acesta sunt în viață, în pofida declarațiilor date de ”Monstrul din Carcal”. S-a vehiculat și se vehiculează varianta conform căreia fetele au fost duse în Italia, acolo unde au devenit victimele unei rețele de trafic de persoane.
Un document exploziv a ajuns în atenția opiniei publice, fiuind vorba despre un copil de numai 11 ani care ar fi văzut-o pe Alexandra Măceșanu urcându-se într-o mașină. Un BMW break, de culoare gri. Nu este sigură indentificarea mașinii, copilul putând face, foarte ușor, o confuzie. Dar polițiștii nu au verificat informația, din nefericire, iar ulterior au fost efectuate percheziții la trei adrese greșite. Copilul respectiv este ultima persoană care a văzut-o în viață pe Alexandra Măceșanu și poate fi luată în calcul că Alexandra a fost dusă către Italia chiar cu mașina respectivă. Au apărut, în ultima vreme, din ce în ce mai multe informații conform cărora Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu ar fi în Italia, pentru a fi exploatate sexual, iar acest document ar fi, conform antena3.ro, ”devastator pentru autorități”.
„Documentul este devastator pentru autorități. Pentru modul în care a debutat ancheta și a continuat ancheta. În momentul în care pornești pe o cale greșită, vei merge pe acea cale greșită, tu având impresia că lucrurile sunt cum trebuie. Este vorba de documentul prin care Ovidiu Popescu, procurorul de la Caracal, este trimis în judecată disciplinară. Acest copil de 11 ani este cel care le spune pentru prima dată polițiștilor autorităților că a văzut-o pe Alexandra urcând într-o mașină break, gri. Doar că el a identificat-o ca fiind un BMW, pentru că era un copil și nu știa prea bine care sunt mărcile auto. Drept urmare, polițiștii fără alte verificări, fără să vizioneze imaginile de pe camerele de supraveghere, fac trei percheziții la adrese greșite”, a povestit Ana Maria Bujor, șefa sectiei Eveniment de la Antena 3, care a intrat în posesia documentului.
Mama Alexandrei Măceșanu: ”Nu ne-au căutat”
”Dacă nu sunam noi autoritățile, nu ne informa nimeni nimic. Nu ne-au căutat. Copilul meu nu este mort. Dincă este prea senil. Nu lua fetele ăstea să le omoare. Ei vor să dovedească faptul că Dincă este un criminal, dar Dincă nu este un criminal. Ei se grăbesc să le declare pe fete moarte. Instinctul meu de mamă îmi spune că fata trăiește”, a spus Teodora Măceșanu la România TV.
Mama Alexandrei Măceşanu a mai spus și faptul că ministrul Justiției Ana Birchall a sunat-o după ce au fost finalizate analizele ADN pe oasele din butoi.
„Raportul IML l-am văzut o singură dată, la București. A rămas ca avocatul să îl ia și să îl copieze. Dar, nici până acum nu l-a primit. Ministrul Birchall l-a sunat pe soțul meu, nu pe mine. Pe mine m-au sunat niște funcționari”, a mai spus Teodora Măceșanu.