Alexandra Stan s-a căsătorit în mare secret, la Constanța. Vestea a căzut ca un trăsnet în showbiz-ul românesc, iar acum artista face alte dezvăluiri uluitoare. Se pare că… Alexandra Stan este pregătită să devină mămică pentru prima oară.
Cântăreața și-a găsit sufletul-pereche și s-a căsătorit cu alesul inimii sale. Alexandra Stan și Emanuel-Petre Necatu au spus cel mai important ”Da!” din viața lor în cadrul unei ceremonii restrânse. La eveniment au participat doar familiile și nașii celor doi. (CITEȘTE ȘI: ATENȚIE, IMAGINI EXPLICITE! ALEXANDRA STAN S-A POZAT GOALĂ ÎN DUȘ CHIAR ÎN NOAPTEA NUNȚII! DOVADA CĂ NIMENI NU O POATE CUMINȚI PE VOLUPTOASA ARTISTA)
Nunta a avut loc la malul mării, iar ceremonia religioasă a fost ținută de preotul duhovnic al Alexandrei Stan. Iar acum… nici bine nu s-a măritat, dar deja se gândește să devină mamă pentru prima oară. Cei doi proaspăt însurăței au planuri mari și vor să devină părinți. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care artista a luat numele soțului. A vrut să fie ”cu acte-n regulă”, ca mai apoi bebelușul lor să poată fi botezat.
”Am inițiat amândoi subiectul căsătoriei, iar cererea în căsătorie a fost fix ca în basme – s-a așezat în genunchi și m-a cerut. Amândoi ne doream să întemeiem o familie și am verbalizat acest lucru. Mai ales că ne-am gândit că, dacă ar fi să aducem un copil pe lume, să fim căsătoriți și copilul să fie botezat. Credem cu foarte multă tărie în asta și de aceea, cumva, am cochetat cu ideea și am zis: „OK, hai să ne gândim serios la asta!”, a spus Alexandra Stan pentru VIVA!.
După ce s-a căsătorit cu Emanuel-Petre Necatu, Alexandra Stan a oferit și o primă declarație, în care a vorbit la superlativ despre cel care i-a devenit soț și care a protejat-o permanent în ultimele luni.
“Noi ne-am plăcut amândoi, dar el s-a comportat ca un adevărat profesionist, timp de două-trei săptămâni m-a consiliat vizavi de dezvoltarea mea personală, de lucrurile pe care aș putea să le îmbunătățesc la mine și atât.
Ulterior, ne-am împrietenit, am început să ținem unul la celălalt, doar că niciunul dintre noi nu avea curajul să dezvăluie lucrul ăsta. Emanuel a spus primul «Te iubesc!» și a fost un moment care m-a detensionat. Un moment pe care îl așteptam și în urma căruia am răsuflat ușurată, în sfârșit, pentru că și eu voiam să zic asta. A fost magic!”, a mărturisit Alexandra Stan, pentru Viva.