Alexandra Stan nu a ascuns nimic, într-un super-interviu pentru CANCAN.RO! Și-a tăiat iubitul de pe listă!
Alexandra Stan a avut parte de o viață amoroasă destul de agitată. În urmă cu mai bine de nouă ani, ea a fost snopită în bătaie de fostul iubit și impresar, Marcel Prodan, iar la ani distanță a bifat și un divorț. Artista, care mâine va împlini 34 de ani, a vorbit într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO despre învățămintele trase în urma celor două experiențe, precum și despre relația pe care o are în prezent cu stilistul vedetelor, George Negrișan, dar și cu fotbalistul lui Fenerbahce Istanbul, Altay Bayındır. Despre ambii bărbați s-a vehiculat că i-ar fi iubiți.
La nouă ani de când a fost bătută de Marcel Prodan, Alexandra Stan „suflă și-n iaurt”, pentru a nu mai trece printr-o experiență asemănătoare. Artista a declarat, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că e singură de mai bine de un an, deoarece a simțit nevoia să facă o pauză. Tot ea a precizat, apropo de parteneri, că va pleca imediat dintr-o relație dacă o va simți că devine toxică, pentru a nu se ajunge, mai târziu, nici măcar la o palmă.
Mâine își va aniversa ziua de naștere pe plajă, înconjurată de prieteni, ocazie cu care Alexandra ne-a declarat, fără ascunzișuri, și despre relația cu talentatul fotbalist turc, Altay Bayındır. Cei doi vorbesc, uneori, pe Instagram și s-au întâlnit o singură dată, la Barcelona.
Zi de naștere aniversată la Parada Gay
CANCAN.RO: Cum vei sărbători de ziua ta?
Alexandra Stan: Sunt la Constanța. Chiar astăzi am lansat noua piesă, Bobo. Modelul masculin l-am cunoscut anul trecut, la Tel Aviv, la Parada Gay. A fost o conexiune frumoasă. Nimic sexual, dar, parcă, ne știam dintotdeauna. Am plecat apoi la Amsterdam, iar într-una din zile am compus această piesă pentru el, pe care am vrut să o lansez fix cu ocazia zilei mele de naștere, de mâine.
Voi sărbători pe plajă, de aceea am și vrut să fiu la Constanța. Voi fi cu familia, cu prietenii. Am vrut să stau mai relaxată, pentru că-n fiecare an de ziua mea eram plecată, pe drumuri. Acum o să am multe concerte, o să fiu foarte obosită și am vrut să stau acasă.
CANCAN.RO: Care a fost cea mai memorabilă zi de naștere? Dar cea mai tristă?
Alexandra Stan: Cred că cea de anul trecut, din Tel Aviv. Parada gayilor e fix de ziua mea. Tot orașul era colorat, eu tocmai lansasem albumul Rainbow. Plus că am făcut 33 de ani și am fost la Ierusalim, a fost ceva deosebit.
Iar cea mai tristă? Cele prinse în avion, din care nu am înțeles nimic.
De fiecare dată prefer să merg într-un loc nou sau să stau cu familia. Niciodată nu am făcut petreceri mari.
„Nu am avut norocul de iubiți care să-mi dea cadouri”
CANCAN.RO: Cel mai frumos cadou pe care-l păstrezi și acum?
Alexandra Stan: O inimioară, un medalion de la fanii mei.
CANCAN.RO: Cum așa? De la vreun iubit nimic?
Alexandra Stan: Nu am avut norocul de iubiți care să-mi facă daruri. Numai eu le făceam cadouri. Doar unul singur am avut care-mi mai făcea. Dar am primit de la un prieten foarte apropiat, Flavius, la 31 de ani, o tabletă ca un fel de bibelou, făcut din metal, unde scria vârsta mea, frumos ștanțată.
(CITEȘTE ȘI: Alexandra Stan, dezvăluiri despre viața sentimentală! Ce decizie radicală a luat artista: „Îmi este dor”)
Ce gen de relație are cu George Negrișan și cu Altay Bayındır
CANCAN.RO: Ce relație ai cu George? Vă tot afișați împreună..
Alexandra Stan: Suntem foarte buni prieteni, de ani de zile. El e tot din Constanța, din Valul lui Traian. E un băiat foarte muncitor, care s-a mutat la 18 ani în București. Și-a făcut propria afacere, salonul lui. Dar nu suntem împreună, dar mergem în vacanțe. El e genul acela independent, care pleacă și singur. Săptămâna trecută am fost cu el și încă un băiat și o fată, la Ibiza.
CANCAN.RO: Există altcineva?
Alexandra Stan: Sunt singură de mai bine de un an. Eu am fost mai mereu într-o relație. Acum un an și ceva am decis și eu să fac o pauză. Eu sunt mai emoțională, iar într-o relație mă descătușez. Și nu mai fac muzică așa cum aș vrea eu. Stau cu persoana respectivă, mă implic. Și mi-am zis să mă focusez acum pe muzică.
CANCAN.RO: Și cu băiatul acela de la Fenerbahce, fotbalistul Altay Bayındır… Ce fel de relație ai?
Alexandra Stan: El stă în Turcia. Am vorbit de câteva ori pe Instagram. Anul trecut mi-a scris el când eram în Turcia. Dar el e genul de băiat foarte serios, care nu iese niciodată, nu are relații. Muncește foarte mult, e tânăr și trage tare.
Întâlnire cu Altay, la… Barcelona
CANCAN.RO: N-ați ieșit niciodată în doi?
Alexandra Stan: Nu, am ieșit o singură dată, dar într-un grup de prieteni, anul trecut. După ziua mea, ne-am văzut în Barcelona. În Turcia nu ne-am întâlnit niciodată. Mai vorbesc cu el. Dar de dimineața până seara are antrenamente. Nu are prietenă.
CANCAN.RO: În ce relație ai rămas cu foștii? Cu fostul tău soț, de exemplu..
Alexandra Stan: De când am divorțat, nu am mai vorbit. E bine că nu am avut copii. E complicat să ai o relație la distanță, într-o asemenea situație. Te afectează orice despărțire. Dar nu a fost la fel de dramatic ca la alte despărțiri.
Ce a învățat din „corecția” primită de la fostul iubit și impresar, Marcel Prodan
CANCAN.RO: Cu Marcel Prodan te-ai mai întâlnit?
Alexandra Stan: Deloc. Chiar nu l-am mai văzut pe nicăieri. Nu-l urmăresc pe Instagram, chiar nu știu ce mai face. În schimb, am făcut împreună cu o agenție care luptă împotriva violenței domestice, ANAIF, o campanie care e difuzată pe radio, pentru femeile care trec printr-o situație asemănătoare. Cărora li se oferă susținere. Eu sunt personajul principal, din piesă.
„Totul începe cu o jignire…apoi te trezești cu o palmă”
CANCAN.RO: Tu ai rămas cu vreo traumă de atunci? Ce ai învățat din acea experiență neplăcută?
Alexandra Stan: Din fericire, nu. Au trecut mulți ani de atunci. Dar întotdeauana, rămâi în alertă, dacă ai trecut mai demult printr-o relație de genul acesta. În momentul în care ești în altă relație, după o astfel de experiență, și vezi că lucrurile încep să devină toxice, îți pui întrebări. Și cauți să nu se mai ajungă acolo, fix în același punct. Măcar să încerci să te gândești serios ce ai de făcut. Totul începe cu o jignire, o ceartă, manipulare, să te controleze, gelozie exagerată. Iar într-o zi te trezești cu o palmă.
(CITEȘTE ȘI: Alexandra Stan, apariție rară pe străzile din București. Oamenilor nu le-a venit să creadă! A încălecat pe trotinetă și…)
CANCAN.RO: Ai ajuns într-un asemenea punct și cu fostul soț?
Alexandra Stan: Nu, nu. N-a fost vorba de violență, nu era agresiv. Ne-am grăbit, eram amândoi la început de relație, ne doream familie. Dar ne-am dat seama că ne-am grăbit. Trebuia să o facem și pe asta…
CANCAN.RO: Te-ai mai vedea mireasă?
Alexandra Stan: Normal. Doar că nu mă voi mai grăbi. Eu nu-mi doream neapărat să fiu măritată, ci mai degrabă voiam o familie. Cred că nu trebuie să forțezi lucrurile. Mai bine să ai răbdare și să nu te grăbești ca „fata mare la măritat”. Uneori înveți mai repede, alteori trebuie să treci prin anumite situații.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.