Deși în prim-planul atenției publice se află lupta împotriva noului coronavirus, iată că apar informații noi și în cazul Caracal. Se poate vorbi chiar despre o răsturnare de situație, fiindcă Gheorghe Dincă nu mai recunoaște declarațiile pe care le-a făcut în timpul anchetei, iar totul se prezintă, acum, dintr-o altă perspectivă.
Spre surprinderea tuturor, ”Monstrul din Caracal” lansează acuzații grave la a adresa celor care l-au anchetat și susține că a fost obligat să declare că le-a ucis pe Luiza Melencu și pe Alexandra Măceșanu și cere… retrimiterea dosarului la Parchet din cauză că nu ar fi avut o ”apărare legală”. Au fost ”vicii de procedură”, afirmă Dincă, spunând că va spune totul în fața judecătorilor.
„A invocat lipsa apărării efective, faptul că nu a avut o apărare legală, acele vicii de procedură. A spus că toate actele de urmărire penală sunt nule şi vrea retrimiterea dosarului la Parchet pe motiv că a fost forţat să recunoască anumite fapte care nu sunt adevărate. El va explica în detaliu şi va face memorii în faţa judecătorilor”, a declarat avocatul Tonel Pop la RomaniaTV.
(CITEȘTE ȘI: FIICA LUI GHEORGHE DINCĂ A RECUNOSCUT TOT! CE S-A ÎNTÂMPLAT, DE FAPT, CU LUIZA MELENCU)
Avocatul Tonel Pop a mai spus, potrivit sursei citate, că Gheorghe Dincă se agață, efectiv, de ”plecările avocatului” și de ”lipsa avocatului”, folosindu-se de această portiță pentru a încerca să scape de acuzațiile care i se aduc.
„Acele plecări ale avocatului, lipsa avocatului, le va invoca Dincă acum cu subiect şi predicat şi va reuşi să scape de acuzaţii”, a declarat avocatul.
(VEZI ȘI AICI: CINE ESTE GHEORGHE DINCĂ, DE FAPT. DETALII TULBURĂTOARE DIN TRECUTUL CRIMINALULUI)