Alexandra și Anca Ungureanu au fost eliminate de la Asia Express. Este prima echipă care părăsește competiția
Alexandra și mama ei Anca Ungureanuau fost eliminate de la Asia Express. Este prima echipă care părăsește competiția în sezonul 4.
Ediția de miercuri a fost una cu probe extrem de dificile, dar și cu o eliminare neașteptată. În urma voturilor concurenților, Alexandra și Anca Ungureanu, soții Natanticu și Mihai și Elwira Petre au fost puși în situația în care să își demonstreze atuurile.
Echipa formată din Alexandra și Anveca Ungureanu a încercat să dea ce e mai bun, însă verdictul Irinei Fodor a venit, iar concurentele au aflat că drumul lor în competiția Asia Express ia sfârșit.
Imediat după ce au aflat verdictul, cele două au făcut primele declarații despre participarea la emisiune și experiența acumulată.
‘Această competiție s-a lipit de mine foarte tare. Nu poți să renunți ușor la ceva atât de fain, dar atât de greu. Sunt foarte mândră de mama, dar mi-am dat seama că s-a terminat. Mulțumim mult, vă țin pumnii tuturor și vă mulțumesc pentru cum ne-ați primit’, a spus Alexandra Ungurenu la Asia Express.
‘M-ați răsfățat cât am fost aici, sunt mândră de mine și mi-ați făcut o zi de naștere cum n-am mai avut’, a spus și Anca Ungureanu.
Shift a transmis câteva gânduri pentru mama aristei.
‘Ne motivează foarte mult că doamna Anca a trecut prin experiența asta. Este un model pentru noi și este forța noastră’, a completat și Shift.
Zarug le-a acuzat pe cele două de falsitate și susține că puteau rămâne mai mult în competiție, ironic însă.
‘Ați jucat murdar, fă! Să vă fie rușine! Au pus la înaintare niște mize personale și în felul ăsta au sacrificat o echipă care ar fi putut beneficia de o ieșire din scenă mai onorabilă’, a conchis Zarug.
Sursă foto: Asia Express