Doliu în hanbalul din Râmnicu Vâlcea! Alexandra Rouă, fostă jucătoare la Oltchim, Mureșul Tg. Mureș și HCM Baia Mare s-a stins din viață la numai 32 de ani! Fosta handbalistă a fost răpusă de o boală incurabilă, care a evoluat înfiorător de rapid.
Alexandra este fiica fostului mare portar al Oltchimului, Cristina Lada Rouă, iar după ce a debutat la Vâlcea, în lotul căreia s-a aflat încă din sezonul 2003-2004, a plecat la HCM Baia Mare. Ea a evoluat pe postul de conducător de joc, dar s-a retras din activitate destul de devreme.
Alexandra Rouă a lăsat în urmă doi copii în vârstă de 2 ani, respectiv 5 ani.
Formată la juniorii Oltchimului, Rouă, alintată de prieteni și cunoscuți „Piți”, s-a simțit cel mai bine la HCM Baia Mare, acolo unde a jucat și în cupele europene.
Înmormântarea handbalistei va avea loc joi, la Râmnicu Vâlcea.