S-a finalizat divorțul dintre Paul Helcioiu, fostul mare baschetbalist, și Alexandra Paven, cea supranumită „regina parfumurilor”. După un proces care a durat mai puțin de un an, magistrații s-au pronunțat. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, informații de ultimă oră. Avem toate detaliile deciziei judecătorilor! Aflați, în continuare, în grija cărui părinte a rămas minorul, dar și ce pensie de întreținere a fost stabilită.
Paul Helcioiu și Alexandra Paven au format un cuplu mai bine de două decenii. Apropiații lor erau convinși că nimeni și nimic nu le poate zdruncina căsnicia. Din păcate, în relația lor au început să apară probleme. În vara anului trecut, cea cunoscută drept „regina parfumurilor” a înregistrat, la Judecătoria Sectorului 2 București, un dosar care a avut ca obiect „divorț cu minori”. Cei doi s-au contract pe copil și pensie, iar separarea s-a finalizat zilele trecute.
Potrivit surselor CANCAN.RO, nu a intervenit schimbarea numelui părților urmare a încheierii căsătoriei, urmând ca acestea să poarte în continuare același nume. Magistrații au dispus, totodată, exercitarea autorității părintești asupra minorului în comun de către ambii părinți. Totuși, copilul va locui alături de Alexandra Paven.
(VEZI AICI: EXCLUSIV. AU DIVORȚAT ÎN MARE SECRET! ȘTIREA CARE VA CUTREMURA AZI ROMÂNIA: „DA, NE-AM DESPĂRȚIT”)
Fostul baschetbalist va fi, însă, obligat să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale copilului, sub forma plății unei pensii de întreținere către fosta soție în favoarea minorului, în cuantum de 1/4 din venitul net lunar până la majoratul acestuia. Totodată, magistrații au respins cererea „reginei parfumurilor” de obligarea a fostului baschetbalist la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În fine, Paul Helcioiu va avea posibilitatea să fie activ în creșterea lui, fiind stabilit și un program flexibil în acest sens.
Alexandra Paven este o fostă handbalistă, care a jucat la Rapid și în echipa națională. „S-a lăsat de sport la 22 de ani pentru că i-a plăcut mai mult cartea. Eu am cunoscut-o după ce a renunțat. Dacă o cunoșteam înainte, aș fi făcut-o să se răzgândească”, mărturisea, în anul 2007, Paul Helcioiu.
Ulterior, Alexandra Paven a devenit „creierul” din spatele parfumeriei Créateur 5 d’Émotions (C5DE).
Foarte ambițios și cu spirit de luptător, Paul Helcioiu a rămas în istorie drept unul dintre cei mai buni baschetbaliști români de după Revoluție. A făcut carieră la Dinamo, dar și sub „tricolor”, grație personalității și, în principal, talentului. Ulterior a ajuns managerul echipelor de baschet ale Rapidului.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.