Alexandra Nicoleta Anghel (26 de ani) a fost premiată la Gala Mari Sportivi ProSport pentru medalia de aur de la Campionatele Europene de lupte de la Zagreb la categoria 72 de kilograme. Sportiva născută la Craiova a bifat astfel cea mai mare performanță din carieră, după bronzul european obținut în 2018 în Rusia și după bronzul mondial de anul trecut de la Belgrad.
Daniel Nazare, senior editor la ProSport, i-a înmânat trofeul Alexandrei la Gala Mari Sportivi ProSport: „E un moment important și pentru mine, pentru că înainte cu un an de startul Olimpiadei de la Paris ne-am propus la ProSport să realizăm o emisiune cu toți actorii principali de la Paris 2024. Avem 60 de sportivi în acest moment, dar probabil că va trebui să măresc numărul emisiunilor dacă vor fi prea mulți și asta îmi doresc foarte mult”.
Alexandra Anghel a vorbit apoi preț de câteva minute în fața unei săli întregi: „Este o mare onoare pentru mine să mă aflu în această seară alături de voi, alături de cei mai valoroși sportivi ai României. Cu această ocazie vreau să mulțumesc Federației Române de Lupte care a fost alături de mine în perioada în care am fost accidentată și am avut parte de un mare eșec. Probabil fără sprijinul lor n-aș mai fi fost în această seară alături de voi.
Totodată vreau să le mulțumesc tuturor persoanelor care se află în spatele rezultatelor noastre, Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru că ne susține și ne ajută să ne îndeplinim cel mai mare vis al nostru, acela de a merge la Jocurile Olimpice și bineînțeles să performăm și acolo. Este o onoare pentru mine să mă aflu printre voi, dragi sportivi. Vreau să vă urez mult succes în competițiile care urmează și cel mai important este să fiți sănătoși. Alina Vuc este unul dintre sportivii care mi-au fost model, dar nu este în seara aceasta la gală. Ea este plecată la Campionatul Mondial Militar. Încă de când am pășit în sala de lupte, ea a fost idolul meu, iar acum îmi este colegă. M-a ajutat foarte mult”.
Sportiva legitimată la clubul CS Universitatea Craiova se mândreşte că respectă promisiunea făcută tatălui său, înainte de dispariţia acestuia. Alexandra Anghel spune că ţinta sa este aurul olimpic la Paris, anul viitor, şi a menţionat că nu a vrut să părăsească Bănia, în pofida unor alte oferte tentante pe care le-a avut de la alte cluburi din ţară, deoarece „iubesc oraşul Craiova şi am promis că fac istorie aici”.
De altfel, Alexandra Anghel este ambasador al echipei de fotbal Universitatea Craiova, fiind invitată anul trecut să dea lovitura de începere la un meci pe „Ion Oblemenco”.
„Am visat la această medalie, am muncit pentru ea, am sacrificat multe lucruri la care o fată normală nu ar fi renunţat. Încrederea pe care mi-o dă acest rezultat mă va ajuta să-mi continui munca şi să-mi ating obiectivele. În spatele acestor rezultate excelente este mai mult decât o muncă, şi anume sacrificii. Primul meu gând de câte ori câştig şi obţin un rezultat se duce către tatăl meu, căruia i-am promis înainte de a-l pierde că voi ajunge o mare campioană. Categoria la care am ieşit campioană acum nu este una olimpică. Cea corespunzătoare pentru JO este cu patru kilograme mai jos decât kilogramele pe care le am eu acum. Nu cred că este un dezavantaj pentru mine, având în vedere că mă voi întâlni tot cu sportivele pe care le voi avea în faţă şi la Mondial, la categoria 68.
De visat putem visa orice, deci clar mă gândesc la aurul olimpic. Până acolo mai am de muncit. Mă rog la Dumnezeu să mă ţină sănătoasă, pentru că aşa nu mă va putea opri nimic. În 2019 m-am accidentat şi am încercat să mă lupt în continuare. Toate rezultatele obţinute de mine sunt datorată puterii psihice pe care o am. În 2019 am pierdut patru medalii, iar în 2020 nu am putut participa la campionate. Am încercat să mă recuperez, dar când am revenit pe saltea durerile au reapărut.
La un an distanţă am avut această intervenţie chirurgicală, care mi-a pus multe semne de întrebare legate de viitorul meu pe plan sportiv. Am continuat să fac ceea ce mi s-a spus, mi-am văzut de antrenamente şi recuperare, iar acum sunt în formă din nou. De la primul European mi-am dorit să mi se cânte imnul, iar acest lucru m-a ambiţionat să revin şi să nu renunţ la viaţa sportivă. Nu am renunţat la Craiova, pentru că iubesc oraşul acesta. Am prieteni, familia aici şi, împreună cu Aurel Cimpoeru, am promis că vom scrie istorie pentru oraşul Craiova”, a declarat campioana europeană.