„Alexandra este vie”. Anunț uluitor făcut în direct la postul TV italian Rai 3
Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu nu sunt declarate moarte, oficial, astfel încât – în pofida declarațiilor făcute de Gheorghe Dincă – familiile acestora speră, din toată inima, că fetele vor fi găsite.
Alexandru Cumpoănașu și mama Alexandrei, Tudorița Măceșanu, au fost prezenți în studioul televiziunii italiene Rai 3. Gheorghe Dincă a petrecut mai multă vreme în Iatalia, în urmă cu câțiva ani, și a fost bănuit că a făcut parte dintr-o rețea de trafic de persoane. Mai mult, există informații – vezi, de pildă, declarațiile făcute de patroana unui bar din Napoli – conform cărora Alexandra Măceșanu a fost văzută în Italia.
Tudorița Măceșanu a făcut un apel disperat, în timpul emisiunii, astfel încât, în eventualitatea în care cineva le vede pe Luiza și pe Alexandra, oamenii legi să fie, imediat, informați.
”Vă rog din tot sufletul, cine o vede, cine le vede pe fete, să anunțe poliția, să vă anunțe pe dumneavoastră. Să nu le pună viața în pericol. Rog toată populația Italiei, dacă le vedeți… eu cred că sunt vii, că Alexandra e vie”, a spus mama Alexandrei Măceșanu.
Alexandru Cumpănașu: ”Dincă nu este un monstru singuratic”
Alexandru Cumpănașu, a declarat, în timpul emisiunii, că nu și-a schimbat părerea, considerând că Gheorghe Dincă nu a acționat de unul singur. Cumpănașu este convins că ”Monstrul din Caracal” face parte dintr-o rețea de trafic de persoane extrem de influentă.
”Vă mulțumesc dumneavoastră pentru ajutorul acordat. Vreau să vă spun că din prima zi nu am încetat să o caut, am întors România cu susul în jos. Astăzi, o spun cu foarte multă certitudine. Poliția, procurorii, politicienii sunt sclavii clanurilor interlope. Dincă nu este un monstru singuratic ci este parte a unei rețele de trafic de persoane care are influență în procuratură, în poliție dar din păcate și în magistratura italiană. Familia acestui bătrân care pare un bătrân senil este o familie care face afaceri ilegale, trafic de droguri, trafic de persoane. Poimâine mă voi afla la Squadra Publica, la Antimafia pentru a depune probe pe care le-am adunat despre traficul pe care Dincă și cu întreaga sa rețea din Italia și din România l-a făcut în ultimii ani de zile. Nu este o atitudine singulară a lui Dincă, avem de-a face cu o atitudine de sclavi a politicienilor români, a poliției, a Parchetului, care au protejat această rețea și care nu au reaționat timp de 19 ore după ce Alexandra a sunat la 112. O voi găsi cu orice preț”, a declarat Cumpănașu la RAI 3, conform stirilekanald.ro.