Alexandra Duli este una dintre concurentele din echipa Războinicilor de la ”Survivor România”. Puțini știu, însă, că numele ei real este, de fapt, Alexandra Mucea.
Alexandra Duli face parte din echipa Războinicilor în emisiunea ”Survivor România” de la Pro TV. Puțini sunt cei care știu, însă, faptul că numele real al concurentei este, de fapt, Alexandra Mucea. Cu numele acesta s-a prezentat în show-ul ”Burlacul” de la Antena 1, în urmă cu ceva timp.
Alexandra Duli a luat parte în emisiunea ”Burlacul” de la Antena 1, pentru a-i cuceri inima lui Andi Constantin. Tânăra, care purta la momentul respectiv numele de Alexandra Mucea, reușise să ajungă chiar și în finală, alături de Simona și Ana Bene. Dar nu a reușit să-i cucerească inima lui Andi și a fost eliminată. Totuși, „războinica” de la ”Survivor România” a avut parte de momente tandre alături de Andi Constantin. La o întâlnire, după ce au povestit despre viețile lor, s-au și sărutat, iar momentul a fost capturat de camerele de filmat ale Antenei 1.
La momentul respectiv, Andi Constantin mărturisea că se simte bine în prezența tinerei: ”Cu ea mă simt cel mai bine la întâlniri”.
După terminarea show-ului, concurentele au fost sunate pentru a împărtăși experiența pe care au avut-o la „Burlacul”. Însă, o parte dintre acestea au mărturisit că vor face declarații, în condițiile în care sunt remunerate. Printre acestea se afla și Alexandra Duli, scria showblitz.ro.
De atunci, concurenta de la Pro TV mărturisise faptul că îi place să se afle în lumina reflectoarelor și că ar face tot posibilul să mai fie implicată și în alte proiecte TV.