Azi, 12 aprilie 2021, Antonia împlinește frumoasa vârstă de 32 de ani, iar Alex Velea a fost primul care i-a spus tradiționalul “La mulți ani”… în privat, unde i-a oferit și un cadou pe măsură iubitei sale pe care o adoră! Ulterior, artistul i-a făcut o declarație de iubire impresionantă la care sărbătorita nu și-a putut stăpâni lacrimile. Emoționată, cântăreața a reacționat în public la gestul romantic făcut de partenerul ei de viață.
În vârstă de 36 de ani, Alex Velea i-a făcut o urare specială Antoniei și, după cum puteți vedea în poza din stânga colajului de mai jos, el a folosit o poză incitantă cu îndrăgita artistă. La descrierea imaginii HOT, cântărețul i-a mărturisit public următoarele: “Îți mulțumesc că exiști, că mă iubești atât de mult, că îmi faci pașii mai siguri și că mă sprijini în tot. La muțti ani Iubirea mea! @antonia”.
Răspunsul sărbătoritei nu a întârziat să apară – i-a scris într-un comentariu următoarele gânduri: “Te ador! Îți mulțumesc pentru absolut tot!” și a adăugat mai multe emoticoane în formă de inimă albă. Desigur, ea a distribuit pe Instagram Stories declarația de dragoste a iubitului său, iar pe fotografie a așternut: “Te ador!”.
Prietenii, dar și numeroase persoane publice au felicitat-o pe Antonia de ziua sa de naștere; Irina Deaconescu, Alina Eremia, Giulia Anghelescu, George Talent, Roxen și Smiley sunt doar câțiva dintre artiștii care i-au lăsat mesaje sărbătoritei. La postarea făcută de Alex Velea pentru Antonia, iubitul Ginei Pistol a lăsat următorul mesaj: “Multă iubire pentru voi! La mulți ani!” – după cum puteți vedea în galeria foto a articolului.
Descoperă și: De ce nu poate face Antonia al patrulea copil. Alex Velea: “Nu vreau să riscăm”
“La mulți ani, Antonia mea!!! Te iubesc atât de mult și sunt atât de recunoscătoare pentru că te am în viața mea”, i-a scris soția lui Vlad Huidu, iar Irina Deaconescu i-a transmis: “La mulți ani, suflet frumos! Mulțumesc pentru toate «excursiile» noastre, pentru toată muzica și pentru toată iubirea pe care o dăruiești. Te iubesc, Antonia”.
Antonia și Alex Velea au doi băieți împreună: Dominic și Akim, iar povestea lor de dragoste ar putea să-i inspire pe scenariștii din întreaga lume.
Sursa foto: Facebook, Instagram & Instagram Stories