Nu de putine pri li se intampla artistilor sa ia tepe de la organizatorii de sepctacole, iar Alex Velea figureaza, sI el, pe lista celor patiti. Solistul are sI acum de recuperat suma de 4.000 de euro, respectiv echivalentul a doua spectacole, de la patronul unei discoteci din Costinesti, bani pe care ar fi trebuit sa-i incaseze inca din vara lui 2011.
Unul dintre cei mai solicitati solisti, pentru spectacole, Alex Velea are agenda plina de spectacole, motiv pentru care s-a mai intamplat, ocazional, sa aiba parte sI de necazuri. Dincolo de problemele inerente, de la spectacole, Alex ingroasa sI randurile artistilor tepuiti de catre organizatori, cantaretul avand sI acum de recuperat o datorie de 4.000 de euro de la patronul unei discoteci din Costinesti. Aceasta suma reprezinta onorariul lui Velea pentru doua spectacole, inca din vara anului 2011, iar cel care l-a pagubit a gasit sI metoda aparent perfecta, pentru a-l impaca. Astfel, i-a propus artistului un contract de cateva concerte pentru vara aceasta, care sa acopere sI restantele din anul precedent, dar se pare ca nici de data aceasta nu s-a tinut de cuvant. Contactat de reporterii CANCAN, Lucian Mitrea, impresarul lui Alex, a confirmat situatia, dar n-a vrut sa ofere detalii: „Este adevarat, a existat o problema intre noi sI acest organizator”.