Alex Ioniță își face curaj: „Malmo nu este o echipă de temut!”

Publicat: 01/08/2018 | 08:00
Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Concordia Chiajna din etapa a XXIII-a a Ligii 1 Betano, disputat pe Stadion Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, luni, 5 februarie 2018. © FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro
Atacantul CFR Cluj, Alex Ioniță a declarat înaintea duelului pe care ardelenii îl vor susține astăzi de la ora 20:15 în manșa ssecundă a turului doi preliminar al Champions League că handicapul de un gol pe care campioana României îl are după turul din Gruia, poate fi remontat cu ușurință în această seară în Suedia în fieful lui Malmo.

Fotbalistul lui Toni Conceicao a spus că în fotbal s-au văzut răsturnări spectaculoase de scor și au fost cazuri în care chiar echipe care au ppierdut turul cu 4-0 au reușit ”remontada”.

„O să fie un meci foarte greu dar trebuie să mergem acolo şi să ne calificăm pentru că nu cred că este o echipă de temut. Doar daca ne facem noi jocul, sunt sigur că vom întoarce rezultatul. Având în vedere că în campionat n-am reuşit să facem decât două meciuri de egalitate, cred că dacă vom câştiga şi ne vom califica la Malmo, se vor uita acele doua meciuri. Suntem foarte încrezatori, au o echipa foarte solida, dar şi noi avem o echipă foarte bună, am demonstrat asta anul trecut, trebuie doar să ne revenim şi sunt sigur că ne vom califica.Nu este o presiune. Dacă cei de la Barcelona au reuşit să întoarcă un rezultat de 5-0 de ce n-am putea noi, cu Malmo, să întoarcem 1 -0? Mergem acolo să marcăm minim două goluri şi să câştigăm”, a declarat Alexandru Ioniţă în momentul plecării spre Suedia.

Manșa retur din turul al doilea preliminar al Champions League dintre Malmo și CFR Cluj va avea loc de la ora 20:15, fiind transmis în direct de Digi Sport și Telekom Sport.