Transferat în această iarnă după o adevărată telenovelă de la Astra la CFR Cluj, Alexandru Ioniţă s-a alăturat noii sale echipe în cantonamentul din Spania iar astăzi va bifa primul joc în tricoul vişiniu în amicalul contra celor de la Rapid Viena pe care liderul Ligi I îl va susţine de la ora 16:45 în cantonamentul din Spania.Înaintea debutului sub comanda lui Dan Petrescu, Alex Ioniţă s-a arătat fericit că a ajuns la CFR Cluj, formaţie cu care îşi propune titlul de campion şi o participare în grupele Champions League.
„Mă bucur că am revenit la culoarea pe care o iubesc. Consider că am ajuns la un club foarte bun din România, un club cu tradiţie, care mereu s-a bătut la primele locuri de când a ajuns în Liga I. Sper să repet performanţele pe care le-am avut la Astra. Domnul Niculae nu a fost de acord cu transferul şi am fost trimis la echipa a doua, dar până la urmă mă bucur că am ajuns aici şi le mulţumesc celor de la Astra. Era şi timpul să plec. Aveam patru acolo, deşi mai aveam un an de contract, eu mi-am dorit să îl duc la bun sfârşit. Cei de acolo îşi doreau să prelungesc. Nu se mai punea problema. Trebuia să schimb, nu neapărat că am ajuns la un alt nivel”, a declarat Alexandru Ioniţă.
Pentru a-şi asigura serviciile lui Ioniţă de la Astra, CFR Cluj a fost nevoită să plătească un milion de euro.
La Astra Giurgiu, Alex Ioniţă, care este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 1,5 milioane de euro, a bifat în acest sezon 25 de partide, 20 dintre acestea fiind în Liga I, una în cupă şi alte patru în cupele europene. În cele 20 de jocuri din campionat, Ioniţă a marcat 10 goluri trecându-şi în cont şi trei assist-uri.
CFR Cluj este liderul la zi alLigii I. Ardelenii au acumulat după 22 de etape 49 de puncte, cu două mai multe decât FCSB, principala contracandidată la titlul de campioană în acest an.
Cristi P.