Alex Faur, unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri din România, a murit din cauza unor probleme grave de sănătate. Cel mai șocant lucru este însă faptul că în numai trei săptămâni de când a aflat că este bolnav s-a și stins din viață. Lucrurile s-au întâmplat atât de repede încât vestea a luat prin supindere toată suflarea showbizului.
Alex Faur s-a învârtit mereu în cercuri selecte, iar aparițiile lui făceau întotdeauna senzație. Prietenii lui nu s-au gândit nicio clipă că ar putea să aibă o asemenea problemă, mai ales că acesta era mereu cu zâmbetul pe buze. Nu a dorit nicio secundă să se vorbească despre boala lui, dar prietenii îngrijorați au făcut un apel umanitar pentru a-l salva. Cătălin Botezatu, unul dintre apropiații milionarului, este încă în stare de șoc.
După multe intervenții nu a putut să îl ajute cu nimic: „Am auzit acum câteva zile, nici nu am ştiut cât este de bolnav. Nu-mi vine să cred. Îl cunosc de ani de zile, de peste 20 de ani. Nu-mi vine să cred că a încetat din viaţă. Nu mi-am imaginat că nu va supravieţui, a fost un băiat extraordinar”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Botezatu.
În vârstă de 40 ani, Alex Faur a fost internat în stare critică în unul dintre spitalele din Capitală, suferind grave complicații ce i-au înrăutățit starea de sănătate. Potrivit surselor noastre, Alex ar fi contactat salmonella după ce a mâncat un tartar de somon. Milionrul și-a dat ultima suflare într-un spital din Capitală!