Alex Dima este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România, pe lângă multe alte calități, curajul și credința sunt cuvintele care îl descriu cel mai bine. Prezentatorul tv a fost greu încercat, după ce la un an de la nașterea fiicei lor, în decembrie 2009, el și soția lui au aflat o veste tristă. Femeia a fost diagnosticată cu cancer în ultimul stadiu, luptându-se până la ultima suflare să trăiască.
Sara, fiica lui, a fost cea care i-a dat puterea să treacă peste absența soție, sau după cum spune chiar el, „să ieși din stare, că nu îți trece niciodată„.
„Nu mai ai timp de nimic. Nu mai poți să faci nimic. O bucată de vreme după care te ridici. Pentru că nu ești singur. În povestea asta eu nu am fost singur. Oamenii aceștia sunt aici, lângă mine: prieteni, frați, colegi. Ei sunt ai mei și asta contează foarte tare. Să te ia ei și să te bage cu nasul în floare: „uite ce floare frumoasă!”, zic ei. Și tu răspunzi: „Nu văd nimic, lasă-mă în pace!”, iar ei insistă: „ba da, uită-te la ea!” Până când ajungi și o vezi și tu. Așa s-a întâmplat. „Hai în mașină, hai pe munte până când îți trece!”. Bine, probabil că nu îți trece niciodată, dar ieși din stare.
Și mai e ceva: după ce te liniștești, îți dai seama că a fost și Dumnezeu pe acolo. Să-ți explic: cred că toți avem în oarecare măsură un rost. Asta nu înseamnă predestinare, ci că ne croim cumva pe un drum și cumva trebuie să ducem acel rost până la capăt.
Poate că pentru omul care a plecat este mai bine să plece. Poate este cel mai bun moment pentru existența lui efemeră pe acest Pământ. Copilul meu a fost energia mea. Și este și acum. Și mi-a făcut mie trecerile astea mai line. Este despre ce găsește fiecare pentru el să îl facă să meargă mai departe, pârghii, te agăți de orice să poți merge mai departe. Dacă nu le găsești, intri în depresie, te dai cu capul de pereți și cazi. Iar dacă nu vrei așa, ești obligat să găsești mijlocul prin care să mergi mai departe„, a declarat Alex Dima într-un interviu pentru life.ro.
În adolescență, Alex plănuia să devină preot, a ajuns însă un reporter curios, care a pus gând rău hoților și corupților. „Pentru că am considerat că este mai bine așa. Ca să fii preot trebuie să fii lumina lumii și sarea pământului. Mi-a fost teamă să nu greșesc. Preoția e foc. Înțelegi? Cu ea nu te joci. Și nu este un job, este o misiune. Trebuie să ai o credință să muți munții din loc. Poate că am dat dovadă de lașitate că nu m-am aruncat să iau focul ăsta în brațe, dar nu regret. Pentru că, până la urmă Dumnezeu așază lucrurile, iar pe mine m-a așezat aici. Și mă simt bine așa„