Alex Delea este marele câștigător al show-ului ”Survivor România” 2022 de la Pro TV. Tânărul în vârstă de 25 de ani a reușit să ia premiul cel mare în valoare de 100.000 de euro și trofeul „Survivor”. Recent, tânărul a fost ironizat de fani, după ce s-a fotografiat într-un autoturism care abia a fost „încăpător” pentru el.
Alex Delea a petrecut 20 de săptămâni în Republica Dominicană, în competiția „Survivor România” 2022. Fostul concurent care a câștigat premiul de 100.000 de euro și titlul de „Supraviețuitor” al sezonului. Pe rețelele de socializare, Alex Delea a postat o serie de imagini în care apare la volanul unui Mini. Prietenii virtuali, însă, au simțit nevoia să îl ironizeze pe Alex Delea, având în vedere că este un tânăr înalt, iar autoturismul mai mic decât s-ar fi așteptat: ”1.94 într-un mini. 🚙”.
”Poți să conduci din spate!😉”, ”Mai micșorează-te 5-6 cm și e perfect”, ”Mai taie din picioare😂😂”, ”Mă mir cum ai loc”, ”Cam mică pentru tine, deliciosule”, ”Casă ți-ai luat sau treci direct la mașină 😬”, ”Abia încapi frate 🤣😂”, sunt o parte din mesajele primite la postarea de pe Instagram.
Alex Delea are 25 de ani și este barman. ”Războinicul” este născut în Constanța, însă pentru o perioadă bună de timp a locuit în Spania, Costa Brava. Cu o copilărie mai puțin fericită, Alex Delea a fost nevoit să muncească de mic. Încă de la 17 ani a început să lucreze ca barman, în barul care a devenit afacere de familie. ”Războinicul” își aduce aminte că au fost zile în care plângea de foame. Lipsurile și grija zilei de mâine l-au făcut pe Alex Delea să lupte și să devină cel mai bun.
”De mic copil, eram foarte timid. Am fost crescut de trei femei, de mama mea, de bunica mea și de mătușa mea. Pe parcursul vieții, maică-mea și mătușa-mea au plecat ca să am ce să mănânc, pentru că până la patru ani am cam… scârțâit așa… cu mâncarea, cu lumina în casă, cu toate nevoile pe care le are un om. Tata a ales să nu participe în viața mea.
Țin minte că plângeam de foame, nu aveam absolut nimic de mâncare, eram cu toată familia în casă, eu plângeam și chiar nu aveau ce să îmi dea. Când aveam patru ani, a venit tragedia, pentru că unchiul meu a încercat să facă tot posibilul să avem un trai mai bun, numai că nu a putut să facă asta, a decis să își ia viața, din păcate”, a spus Alex Delea, la ”Survivor România”.
Sursă foto: captură video Youtube,