Alex Bodi, adus în fața judecătorilor. Ce îl aşteaptă pe fostul soţ al Biancăi Drăguşanu
În urma audierilor care au avut loc aseară, Alex Bodi a fost reținut pentru 24 de ore. Afaceristul urmează să fie adus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Miercuri dimineață mascații au dat buzna în vila lui Alex Bodi și l-au luat pe sus pentru a-l duce la audieri. Aseară, afaceristul a ajuns la DIICOT Craiova acolo unde a primit vestea că își va petrece noaptea în spatele gratiilor. Mai mult, Alex Bodi urmează să fie adus în fața judecătorilor cu o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tot aseară a ajuns și Adrian Tâmplaru la sediul DIICOT Craiova pentru audieri. Cei doi sunt acuzați de proxenetism, trafic de persoane și cămătărie.
Descinderi în forță acasă la Bodi
Vila lui Alex Bodi a fost împânzită de mascați ieri dimineață. Polițiștii și ofițerii DIICOT au efectuat percheziții în imobilul din Voluntari în care locuiește Bodi. Scopul descinderii a fost căutarea dovezilor pentru dosarul deschis pe numele soțului Biancăi Drăgușanu. Pentru acuzațiile care i se aduc și pentru care este anchetat de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, potrivit Codului Penal, pedeapsa pe care Alex Bodi s-ar putea să o primească este:
,,(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Proxenetismul (1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”