Alex Bodi, primele declarații după ce a ieșit din închisoare: ”Trebuie să mergi mereu înainte”

De: Cancan
Publicat: 10/11/2021 | 10:00
Alex Bodi (Foto: Instagram)

Alex Bodi a reușit să iasă din închisoare, după ce magistrații l-au plasat sub control judiciar. Afaceristul a fost eliberat ieri seară, aceast povestind prin ce momente emoționante a trecut cu fiica sa.  

”M-am întors la viața normală și încep să îmi reiau din activități, am fost în standby în ultima lună. Totdeauna psihicul este cea mai puternică armă a omului, iar umorul te relaxează. Trebuie să mergi mereu înainte, chiar dacă întâmpini obstacole, pentru că nu ai de ales, totul depinde de tine. 

Am ieșit pe la șapte și ceva și primul lucru, am vrut să îmi văd fetița. Întreba zilnic de mine, era afectată, să spun așa, emoțional. M-am dus, de fapt, a adus-o finul meu, am stat, am mâncat și apoi am mers acasă. A fost emoționant, atât din partea mea, cât și din partea ei, este o legătură tată-fiică, e mereu mai puternică decât orice. De ea mi-a fost cel mai dor, dar și de fiica mea cea mare, mai ales că a fost ziua ei luna trecută și nu am putut să plec, dar o să o revăd și pe ea curând”, a povestit Alex Bodi.

Alex Bodi a mai mărturisit că și-a propus să fie mai ”liniștit” perioada care urmează, pentru a putea evita orice fel de speculații. În continuare, afaceristul este plasat sub control judiciar, așadar are voie să părăsească țara, dacă declară acest lucru. Mai mult decât atât, afaceristul dorește să plece în Spania, pentru a-și revedea părinții, dar și pe fiica cea mare.

”Familia este un sprijin moral, întotdeauna, și părinții sunt cei care sunt lângă tine toată viața, familia, de fapt. Totul e bine, în regulă, sper să fie și mai bine. E greu că e un contrast super mare, dar sunt praguri pe care trebuie să le depășim, să luptăm mai mult ca niciodată”a mai spus Alex Bodi.

Ce înseamnă plasarea sub control judiciar

Alex Bodi urmează să fie eliberat din închisoare, dar lucrurile nu sunt chiar atât de roz. Afaceristul va fi plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, perioadă în care va fi obligat să respecte mai multe interdicții. iar asta pentru a nu ajunge în arest la domiciuliu ori în arest preventiv.

(VEZI ȘI:ALEX BODI PLĂTEȘTE TAXĂ DE ”ȘMECHERIE” CA SĂ POATĂ UMBLA LINIȘTIT PRIN BUCUREȘTI! CE CLAN DE INTERLOPI ÎNCASEAZĂ 100.000 DE EURO PE AN, DE LA CUNOSCUTUL BĂIAT DE ORAȘ)

Fostul soț al Biancăi Drăgușanu va fi nevoit să se prezinte de fiecare dată când este chemat de judecătorul de cameră preliminară, iar de asemenea va trebui să anunțe tot timpul cu privire la schimbarea locuinței și să se prezinte la organul judiciar pe raza localității în care locuiește de fiecare dată când e chemat. Mai mult de atât, acestuia îi e interzis să ia legătura cu persoanele vătămate în acest dosar, potrivit Spynews.ro