Alex Bodi își încearcă norocul cu o afaceristă din domeniul imobiliarelor. Cei doi își trimit mesaje cu subînțeles pe Instagram

Publicat: 30/09/2024 | 19:41

Alex Bodi își încearcă norocul cu mai multe domnișoare, după despărțirea de Ema Uta. În urmă cu mai puțin de două săptămâni, afaceristul s-a distrat pe cinste, în compania unei artiste, la un restaurant de fițe din Capitală. Ei bine, acum are o nouă cucerire. În stilul caracteristic, milionarul a dat de înțeles că i s-au aprins călcâiele după o tânără superbă. Nici ea nu s-a lăsat mai prejos și i-a trimis mesaje subtile.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, urmăritorii lui Alex Bodi s-au întrebat dacă nu cumva afaceristul are o nouă cucerire. Acesta a petrecut seara cu Aria Tsvetkova, o cântăreață din Bulgaria, care a venit în București. Timpul a trecut, milionarul nu a dat detalii despre acea idilă, însă acum a dat de înțeles că a pus ochii pe o altă femeie.

Citește și: Alex Bodi regretă live-ul în care dă de pământ cu Ema Uta. Nu a renunţat la planul de recucerire! Vrea să facă un copil cu blondina

Cine este noua cucerire a lui Alex Bodi

Recent, internauții au observat că Alex Bodi ar fi în tatonări cu o femeie superbă. Tânăra nu este româncă, iar cele mai multe postări ale sale sunt din Toronto, Canada. Numele său este Shady Yousefi  și se descrie ca fiind antreprenor în domeniul imobiliarelor.

Shady Youselfi duce o viață bună, iar banii nu par a fi o problemă pentru ea. Se îmbracă în haine de brand și are în colecție unele dintre cele mai scumpe modele de genți din lume. De asemenea, unele dintre fotografiile sale sunt realizate în mașini de lux și avioane private.

Se pare că Alex Bodi a pus ochii pe ea sau, cel puțin, asta dau de înțeles gesturile sale din mediul online. Cei se urmăresc reciproc pe Instagram, iar în urmă cu o zi au publicat același mesaj, la distanță de câteva ore.

„- Dacă ai putea să mergi oriunde în lume, ce loc ai alege?

– Unde ești?”, este mesajul postat de Alex Bodi și Shady Youselfi.

Sursa foto: Instagram

Asta nu este tot! Sentimentele milionarului român par a fi pe deplin împărtășite. Shady Youselfi a făcut o postare prin care a dat de înțeles că vrea să îi atragă atenția afaceristului. Mai exact, ea a publicat o fotografie extrem de sexy și a scris litera „A”, însoțită de un emoticon cu o inimioară în flăcări.

Sursa foto: Instagram

Alex Bodi, mesaj final pentru Ema Uta

După despărțirea de Ema Uta, Alex Bodi a postat un mesaj cu subînțeles în mediul online, în care pare că îi bate obrazul fostei logodnice. Concret, acesta a spus că unele persoane au „talentul” de a distruge tot ce au construit în ani, în doar o secundă.

„Unele persoane au capacitatea de a construi ceva frumos în mulți ani și ‘talentul’ să distrugă tot în câteva luni, iar după se victimizează și dau vina pe altcineva… iar alții cu un trecut tumultuos au forța să își construiască un viitor strălucit și sunt mândri că au reușit singuri! Pace și iubire.”, este mesajul postat de Alex Bodi pe Instagram.

Citește și: Cine este noul iubit al Emei Uta? Este celebru, dar nu este singur