Alex Bodi a stat la masă cu șeful mercenarilor din MAI și Ministerul Apărării Naționale! Legătură și cu Mircea Nebunu?!

Publicat: 04/11/2024 | 10:40
Alex Bodi și Horațiu Potra / Foto: Instagram, Facebook

Alex Bodi se învârte numai în anturaje controversate. După ce a stat la masă și s-a distrat alături de Necati Arabaci, un membru notoriu al grupării „Hells Angels”, afaceristul a apărut în compania lui Horațiu Potra, bunul său amic, nimeni altul decât cel care a condus armata de mercenari români în Congo. Nu doar cu liderul mercenarilor din MAI și MAPN este camarad de pahar, ci și cu un tânăr mercenar care ar fi apropiat al lui Mircea Nebunu, șeful de la Clanul Sportivilor.

Alex Bodi are numai prieteni „bazați”, însă acest lucru nu mai era deloc un secret. Afaceristul este mereu în lumina reflectoarelor, pentru că este sincer și direct și obișnuiește să-și pună viața pe tavă. Nu se ferește de nimeni și de nimic, iar ori de cât ori are ocazia dă cărțile pe față indiferent de subiect. Recent, acesta a fost surprins în compania lui Necati Arabaci, un membru notoriu al grupării „Hells Angels”, iar internetul a „bubuit” când toată lumea a văzut cu cine stă fostul Drăgușancăi la masă (IMAGINI AICI)

CITEȘTE ȘI: Alex Bodi, la masă cu Necati Arabaci. Afaceristul s-a distrat alături de un membru notoriu al Hells Angels

Un secret nu este nici faptul că Bodi se învârte în anturaje controversate, căci are prieteni peste tot. Acesta este bun amic cu Horațiu Potra, nimeni altul decât cel care a fost șeful mercenarilor români în Congo. Cel din urmă și-a dedicat mai bine de 30 de ani din viață să fie luptător, dar și gardă de corp pentru nume mari din străinătate. De la o vârstă fragedă a ales să facă parte din Legiunea Străină, unde a luptat o perioadă lungă. Acesta spunea, de curând, că a ales să se retragă pentru o perioadă din misiunea din Republica Dominicană Congo, din cauza faptului că sănătatea i-a cam jucat feste.

Ce au descoperit procurorii DNA despre trei jandarmi din Bihor

Lucrurile au luat o altă turnură neașteptată, pentru că recent au avut loc mai multe percheziții în dosarul unor jandarmi din Bihor, care și-ar fi luat concedii medicale, să plece în misiune în Congo.

„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni asimilate celor de corupție, în cursul anilor 2023 și 2024.

În cursul zilei de 29 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate pe raza județului Bihor, reprezentând domiciliile unor persoane fizice, cadre militare în activitate încadrate la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean «General de brigadă Anton Berlescu» Bihor”, anunță DNA, într-un comunicat.

CITEȘTE ȘI: Stupoare la ziua Oanei Zăvoranu: a deschis plicurile și… Bodi a pus doar 100 €! ”A ciordit și banii ăia!” Invitați prețioși, lăutari grei dar … mare țeapă!

Ei bine, vizați sunt trei subofițeri care au plecat să facă bani luptând în Congo, dar și-au luat concediu medical la job-urile din România. Aceștia au plecat drept contractori militari privați, în armata de mercenari organizată de sibianul Horațiu Potra, scriu sursele G4media.

Alex Bodi, legătură cu Mircea Nebunu?

Revenind la Alex Bodi, printre amicii săi nu se numără doar Potra, ci și Bogdan, un mercenar din echipa lui Horațiu, care ar fi finul lui Mircea Nebunu, liderul Clanului Sportivii, scrie spynews.ro.

Tânărul apare în mai multe postări alături de Alex Bodi, semn că cei doi sunt în relații bune. Legătura cu interlopul Mircea Băluș, șeful grupării Sportivii, a ieșit la iveală pentru că Bogdan l-a numit „naș” pe acesta în spațiul public. Sursa amintită mai sus a publicat și imagini cu aceștia.