Alex Băluță a reacționat după ce CANCAN.RO a dezvăluit că amanta l-a șantajat. Mesajul pe care a ținut să-l transmită soției

Publicat: 07/01/2024 | 15:04
Alex și Diana Băluță / Foto: Instagram

CANCAN.RO a scos la iveală, de curând, detalii inedite din idila pe care Alex Băluță o avea cu o tânără, pe vremea când juca la vecinii unguri. Fostul jucător al Universității Craiova a călcat strâmb în căsnicia lui cu Diana și a făcut tot posibilul să nu se afle. Ce-i drept, nu prea i-a ieșit căci fotbalistul lui Becali a ajuns să-și caute dreptatea în instanță, după ce a fost șantajat de amantă. Ce mesaj a postat în mediul online, după ce s-a aflat de pățania prin care trece?

Alex Băluță a trecut prin clipe dificile, după ce a ajuns să fie șantajat de amantă. Povestea a început pe vremea când jucătorul de la FCSB era la o echipă din Ungaria. A cunoscut pe rețelele de socializare o tânără, pe nume Cristina, care i-a furat mințile în ciuda faptului că era împreună cu actuala soție. Fostul căpitan al Universității Craiova s-a întâlnit de câte ori cu femeia respectivă, urmând să țină legătura în mediul online. Băluță a decis să pună capăt, într-un final, convorbirilor cu Cristina, însă calvarul a început imediat după acest episod.

CITEȘTE ȘI: POVESTEA DE ALCOV CARE CUTREMURĂ FOTBALUL ROMÂNESC. AMANTA L-A ȘANTAJAT PE ALEXANDRU BĂLUȚĂ, INTERNAȚIONALUL LUI GIGI BECALI! L-A STORS DE BANI CA SĂ NU-L DENUNȚE SOȚIEI…

Alexandru Băluță și-a făcut amantă, deși are o soție superbă (foto: instagram)

Alex Băluță, șantajat de amantă

Telenovela a continuat, pentru că tânăra i-a spus lui Alexandru că cineva i-a spart contul de Instagram, unde cei doi vorbeau, și i-ar fi luat diverse conversații de-ale lor, care ar fi putut să intre în posesia Dianei, soția lui Băluță. Cristina și-a încercat norocul prin intermediul mai multor minciuni și așa a reușit să facă bani frumoși de pe urma fotbalistului. „Hacker-ul” de ocazie i-ar fi cerut, în primă instanță, lui Alex suma de 3000 de euro.

CANCAN.RO dezvăluia că Băluță a fost de acord să achite 2.000 de euro, pe care i-a trimis prin aplicația Revolut unui amic, în scopul transmiterii către amantă, care ar fi trebuit să se întâlnească, în cele din urmă, cu persoana necunoscută (care s-a dovedit a fi fictivă), pentru a-i remite banii. Șantajul nu s-a oprit aici, pentru că tânăra a încercat să mai stoarcă bani din contul olteanului. (VEZI AICI MAI MULTE DETALII)

Doar că, lucrurile nu au mai mers pentru Cristina. Fotbalistul s-a săturat să fie stresat, așa că a apelat la ajutorul autorităților. Așa s-a aflat că amanta îl mințea pe Băluță, pentru a scoate bani frumoși de la el. Cazul a ajuns în instanță, iar pe fond, Judecătoria Craiova a condamnat-o pe femeie la 1 an și 4 luni de închisoare, după ce a și fost arestată la domiciliu o perioadă. În plus, s-a stabilit să-i plătească fotbalistului 2.000 de euro (daune materiale) și încă 7.500 de euro (daune morale).

CITEȘTE ȘI: SOȚIA PRIMULUI FOTBALIST DE NAȚIONALĂ CARE DEVINE TĂTIC ÎN IZOLARE, DECLARAȚII ÎN PREMIERĂ DUPĂ NAȘTERE. “ÎI SCLIPEAU OCHII DE FERICIRE. A FOST PENTRU PRIMA DATĂ CÂND…”

Mesajul transmis de Alex Băluță, după ce a ieșit la iveală idila

Între timp, Alex Băluță a preferat să fie discret și să nu ofere detalii despre pățania prin care a trecut. Se bucură de vacanță alături de familia lui, așa cum se poate observa cu ochiul liber de pe rețelele de socializare. Fostul jucător de la Craiova a postat o imagine de familie, alături de mesajul cu subînțeles: ”Unde este iubire, acolo este viață. Totul meu, @Diana Băluță”.

Alex si Diana Baluta / Foto: Instagram