Autoritățile din București au intrat în alertă maximă, în urma unui apel primit la serviciul unic de urgență 112. De la celălalt capăt al firului a fost anunțat faptul că există un pachet suspect în apropiere de casa lui George Copos. La scurt timp după ce a fost dată alarma, polițiștii și geniștii au ajuns de urgență la fața locului.
Potrivit unor surse din Poliția Capitalei, la 50 de metri distanță de vila lui George Copos, fostul patron al Rapidului, a fost găsită o geantă neagră. Geniștii au izolat un perimetru de siguranță în Dorobanți și au verificat cu multă atenție pechetul suspect. Polițiștii i-au sfătuit pe locuitori să stea în casă, iar pe trecători să ocolească zona.
După minute bune de tensiune, geniștii au concluzionat: geanta a fost uitată de cineva, iar ceea ce era în ea nu punea nimănui viața în pericol.
În vârstă de 65 de ani, fostul patron al Rapidului a făcut o declarație înainte de partida din Liga a 4-a dintre CSA Steaua și Academia Rapid.
„Nu vreau să mai discut despre sport. Voi iubi toată viața mea Rapidul, dar s-a închis totul. Au vrut să închidă Rapidul și l-au închis. Unii au vrut să-l închidă și au reușit”, a afirmat Copos în cadrul unui interviu oferit pentru GSP.ro.
George Copos a patronat Rapidul timp de 21 de ani, dar în 2013, el a plecat de la echipă.