Este alertă pe Dunăre, după ce un bărbat a fost dat dispărut, existând bănuiala că a căzut în apele fluviului de pe o macara plutitoare, în zona Danei 46 din Portul Galați. Persoana dispărută lucrează la o companie cu activități în Port Bazinul Nou și este căutată de polițiști și de colegi.
Căutările au început încă de duminică seara, după ce colegii bărbatului dispărut au găsit salopeta acestuia pe macaraua plutitoare. La fața locului s-a deplasat o șalupă a Poliției de Frontieră Galați.
„Prin dispeceratul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați s-a primit o solicitare de sprijin din partea ISU Galați pentru a participa la o acțiune de salvare a unei persoane. Doi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Galați s-au deplasat cu ambarcaţiunea rapidă de intervenţie în zona Port Bazin Nou, Dana 46”, au anunțat reprezentanții Poliției de Frontieră Galați.
Persoana dispărută lucra pe macaraua plutitoare și se bănuiește că a căzut în alepe Dunării. La operațiunile de căutare sunt angrenați polițiștii de frontieră și colegii bărbatului.
„S-a primit un apel la dispecerat privind dispariția unui bărbat de 54 de ani, angajat al unei companii. Alerta a fost primită cu indicații că a căzut în apă, în portul Galați. Colegii de serviciu au găsit salopeta celui dispărut. Deoarece nu puteam efectua o misiune pe apă în timpul nopții, am trimis la fața locului o ambulanță SMURD cu medic. Căutările au fost efectuate de Poliția de Frontieră și de reprezentanții angajatorului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță.
Anchetă face și Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru a stabili dacă este vorba despre un accident de muncă.
„Este vorba despre o dispariție, un lucrător la Port Bazinul Nou. Pe platforma portului s-a întâmplat evenimentul. Un muncitor, lucrător pe o macara plutitoare, se pare că era în pauză. Este o dispariție, posibil în apele fluviului, sau părăsirea locului de muncă. Facem investigație, audiem persoane, încă nu știm dacă poate fi considerat accident de muncă, vom vedea după cercetări”, a declarat presei directorul ITM Galați, Viorel Dumitru.
Reprezentanții autorităților au luat legătură cu membrii familiei bărbatului dispărut în încercarea de a afla ce s-a întâmplat în portul gălățean.