Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare cod galben de ninsori și viscol, care va fi valabilă până duminică, la ora 10:00. Stratul de zăpadă va ajunge la 15 centrimetri în anumite zone din vestul țării.
Potrivit ANM, în intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 – 9 ianuarie, ora 10:00, sunt așteptate ninsori însemnate cantitativ, viscol în zona montană înaltă. În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și local în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în medie de 10…15 cm.
În Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi local consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali unde va fi viscol.
În restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte și izolat se va produce polei, iar în prima parte a intervalului va mai ninge, cu precădere în dealurile sudice.
Totodată, în intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 – 9 ianuarie, ora 10:00, vremea va fi închisă și trecător se vor semnala precipitații mixte. Temperatura aerului va crește ușor pe tot parcursul intervalului, până la 1-2 grade ziua, iar noaptea spre 3-4 grade. Vântul va sufla slab și moderat. La sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
(CITEȘTE ȘI: PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE PATRU SĂPTĂMÂNI! ANM ANUNȚĂ O SCĂDERE A TEMPERATURILOR ȘI VREME INSTABILĂ)
Săptămâna 10.01.2022 – 17.01.2022
TEMPERATURA MEDIE A AERULUI
Cu excepția regiunilor vestice, valorile termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în sudul țării.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui excedent local în sud-vestul extrem al țării și a unui ușor deficit în nord-vest.