Un bărbat a fost luat cu salvarea, joi dimineață, din Parlamentul României. Potrivit România TV, este vorba despre un delegat străin, care lua parte la Adunarea Generală a Uniunii Grefierilor. După ce i s-a făcut rău, omul și-a alertat colegii care au cerut ajutor la 112.
Medicii au ajuns de urgență la fața locului, acolo unde i-au acordat îngrijiri bărbatului.
Din primele informații, se pare că acesta suferă de o boală de inimă. Omul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare, susține sursa citată.
Potrivit art. 193 alin 1 Noul Cod penal, lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, conform art 193 alin 2. Astfel, latifundiarul din Pipera are termen de încercare 8 ani și, dacă ar depune Preda plângere (desigur, să fie și condamnat), riscă să execute “coada” din pedeapsa anterioă, aproape 1 an și 5 luni.
O eventuală plângere pentru lovire și alte amenințări stă în picioare cu atât mai mult cu cât Gigi a declarat la RTV „în glumă” că: “E adevarat ca s-a impiedicat cu umarul si cu geanta de piciorul meu”.