Alertă în Vaslui. Un bărbat a găsit un proiectil neexplodat în timp ce săpa în grădină
„Imediat după anunţul făcut de bărbatul în vârstă de 50 de ani, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat la faţa locului pentru a lua măsurile necesare în astfel de situaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, cpt. Petru Iftene, citat de RTV. Elementul de muniţie va fi ridicat şi transportat în condiţii de maximă siguranţă la sediul inspectoratului, ulterior acesta urmând să fie distrus.