Alertă alimentară în toate supermarketurile din țară. Se pare că au fost găsite produse contaminate care pun în pericol sănătatea consumatorilor. Recent, anumite produse din gama Mogyi, care au fost comercializate în lanțurile de magazine Kaufland, Carrefour, Metro, Profi și Cora din toată țara, au fost retrase de la vânzare. Reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor susțin că acestea conțin o substanță toxică.
Din acest motiv, s-a dat alertă alimentară și în magazinele Auchan și Mega Image. Firma producătoare – Mogyi România – a decis să scoată de pe piață anumite produse care ar fi contaminate cu aflatoxină pentru ca sănătatea consumatorilor să nu fie pusă în pericol. Astfel de produse au ajuns în toate lanțurile de magazine din țară.
Mexicorn cu sare 70g, EAN 5997347543909 , lot 240110, data de expirare 10.01.2024.
Mexicorn cu chilli 70g, EAN 5997347543893:
– lot 231110, data de expirare 10.11.2023
– lot 231220, data de expirare 21.11.2023
– lot 240111, data de expirare 11.01.2024,
Snack Mix Bere 80g, EAN 5997347540779, lot 240120, data de expirare 20.01.2024.
Este bine de știut că, produsele pot fi returnate fără prezentarea bonului fiscal.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a descoperit că acestea erau contaminate cu aflatoxină, o substanță toxică, mutagenă și cancerigenă produsă de anumite ciuperci găsite în general în cereale sau arahide, ce sunt cultivate și depozitate în condiții insalubre.
„Din motive ce țin de siguranța consumatorului, societatea Mogyi România a reacționat fără întârziere și a dispus scoaterea produsului de la livrare imediat ce a fost informată asupra procedurii demarate de furnizor. Produsul se returnează la punctul de vânzare de unde l-ați achiziționat. Produsul va fi rambursat în baza bonului fiscal. Alte produse vândute de Mogyi România, inclusiv Mexicorn cu sare, Mexicorn cu chili și Snack Mix Bere, cu alt termen de valabilitate, nu sunt afectate de această rechemare. Mogyi își cere scuze pentru inconvenientele produse de aceasta rechemare”, potirvit informațiilor dintr-un comunicat al producătorului dat publicității.
Aflatoxinele sunt metaboliți toxici produși de anumite ciuperci din/de pe produsele alimentare și furaje. Acestea sunt, probabil, cele mai cunoscute micotoxine și sunt cel mai intens cercetate pentru că au fost asociate cu diferite boli, cum ar fi aflatoxicoza, la animale domestice și la om. Apariția de aflatoxine este influențată de anumiți factori de mediu; prin urmare, gradul de contaminare va varia în funcție de localizarea geografică, practicile agricole și agronomice, precum și de susceptibilitatea invaziei fungice pe mărfuri în timpul recoltării, depozitării și/sau procesării. Aflatoxinele au primit o atenție mai mare decât oricare alte micotoxine din cauză că s-a demonstrat un efect cancerigen puternic la animalele de laborator.