Este alertă în Satul Mare. Autoritățile au fost sesizate cu privire la faptul că un băiețel în vârstă de 9 ani a dispărut fără urmă. Acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Poliția Română este în alertă și a cerut ajutorul cetățenilor. Cei care îl văd sunt rugați să anunțe imediat autoritățile.
Polițiștii sătmăreni au fost sesizați cu privire la dispariția unui băiat de numai 9 ani, din localitatea Botiz. Este vorba despre Riciceac Daniel Paul. Se pare că acesta a plecat de la domiciliu în data de 4 septembrie a.c. şi nu a mai revenit la locuinţă. Familia micuțului a fost cea care a dat alarma și a anunțat autoritățile.
Potrivit informațiilor oferite de către polițiști, semnalmentele băiețelului sunt: înălţime aproximativă – 1.30 metri, greutate aproximativă – 35 de kg, ochi căprui, păr şaten, faţă ovală.
La momentul plecării Daniel Paul purta un pulover de culoare verde, pantaloni lungi de culoare închisă, încălţăminte tip sport de culoare alb şi un chipiu de culoare negru.
Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea băiatului este rugată să apeleze Serviciul Unic 112, ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
Cine îl vede pe Riciceac Daniel Paul este rugat să sune la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție, pentru a oferi toate detaliile către structurile competente. Procedura este prevăzută în Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.
„În cazul identificării unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SINS (Sistemul Informatic Național de Semnalări, n.a.) o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia”, extras din Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.