Poliția Română este în alertă! Popa Petronela este de negăsit, iar oamenii legii trag un semnal de alarmă. Familia a dat-o dispărută, după ce n-a mai auzit nimic despre ea. Tânăra a plecat din țară, anul trecut, iar de circa două luni nu a mai dat niciun semn de viață. Nu și-a mai contactat familia, iar cei apropiați nu au niciun detaliu despre ea. Polițiștii cer ajutorul populației!
Popa Petronela, în vârstă de 24 de ani, este dată dispărută de către familia ei. Tânăra din Bârlad a plecat în Marea Britanie, în cursul anului trecut, iar de aproximativ 2 luni rudele nu mai știu nimic de ea. Aceasta nu a mai contactat membrii familiei ei și nu a mai răspuns la telefon. Îngrijorați de starea tinerei, familia a cerut ajutorul Poliției Române. Autoritățile au făcut publice mai multe informații despre Petronela și cer ajutorul populației pentru a da de urma ei.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! ADRIAN A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. CINE ÎL VEDE, ESTE RUGAT SĂ SUNE DE URGENȚĂ LA 112
„Numita Popa Petronela a plecat în Marea Britanie în cursul anului 2023, iar de aproximativ 2 luni de zile nu a mai contactat membrii familiei. Numita Popa Petronela are o constituție atletică, înălțimea de aproximativ 1,55 m, greutate de aproximativ 55 kg, părul de culoare negru, ochi căprui, piele măslinie, un tatuaj în zona antebrațului stâng sub formă de aripă”, se arată în informațiile transmise de Poliția Română.
Petronela are o înălțime de 155 cm, 60 de kilograme, culoarea părului este șaten, culoarea ochilor este căprui. Are mai multe tatuaje, după cum reiese în detaliile puse la dispoziție de Poliția Română.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! MINODORA A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. CINE O VEDE, ESTE RUGAT SĂ SUNE DE URGENȚĂ LA 112
Toți cei care o văd pe Petronela sau au informații cu privire la locul unde se află, sunt rugați să sune la numărul unic de urgență 112 ori să meargă la cea mai apropiată secție de Poliție.
„În cazul identificării unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SINS (Sistemul Informatic Național de Semnalări, n.a.) o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia”, extras din Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.