Alertă în România! Alexandru (20 de ani) este de negăsit! A plecat la muncă, iar de 10 zile nu mai poate fi contactat de familie

Publicat: 24/02/2023 | 23:39
Alexandru este de negăsit de 10 zile

Este alertă în rândul autorităților! Alexandru, un tânăr în vârstă de 20 de ani, este negăsit de familie. În luna noiembrie a anului trecut, a plecat la muncă în Germania, iar de pe 14 februarie 2023, părinții nu l-au mai putut contacta! Persoanele care cunosc informații sau l-au văzut pe Alexandru sunt rugate să anunțe autoritățile!

Ilie – Alexandru Pîrva, un tânăr în vârstă de 20 de ani din Orăștie, este de negăsit! Familia nu l-a mai putut contacta de zece zile. Alexandru a plecat la muncă, în Germania, în luna noiembrie a anului trecut, iar din data de 14 februarie 2023 nu a mai putut fi contactat telefonic.

Vezi și ALERTĂ ÎN BUCUREȘTI! LEONTINA ELENA A PLECAT DE ACASĂ ȘI NU S-A MAI ÎNTORS! SUNAȚI LA 112, DACĂ O VEDEȚI!

Alexandru nu a mai putut fi contactat de familie de 10 zile

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, a fost dat în urmărire națională, după ce familia nu a mai putut lua legătura cu el. Semnalmente: are înălțimea de 1,80 metri, 67 de kilograme, pe antebrațul drept are un tatuaj. Persoanele care dețin informații sau l-au văzut pe Alexandru sunt rugate să sune la poliție.

„În data de 22 februarie 2023, în jurul orei 12:50, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, în cursul lunii noiembrie 2022, fiul său, Ilie – Alexandru Pîrva, de 20 ani, din Orăștie, a plecat la muncă, în Germania, iar din data de 14 februarie 2023, nu a mai reușit să ia legătura telefonic cu acesta (telefonul mobil fiind închis). Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au demarat activităţi specifice în scopul depistării tânărului, care a fost dat în urmărire naţională”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Vezi și ALERTĂ ÎN BUCUREȘTI! IONUȚ ESTE DISPĂRUT DE DOUĂ ZILE, IAR ULTIMA DATĂ A FOST VĂZUT ÎN SECTORUL 2. SUNAȚI DE URGENȚĂ LA 112 DACĂ ÎL VEDEȚI

Sursă foto: Pixabay, servuspress.ro