Alertă în Prahova! Gheorghe e de negăsit de două luni. Cine îl vede, să sune la 112
Este alertă în Prahova! Niculescu Gheorghe – în vârstă de 56 de ani – a plecat de la domiciliu din comuna Gura Vitioarei (la o distanță de 25 de km de Ploiești) de aproximativ două luni și nu a mai revenit. Cine deține informații despre această persoană, au obligația să sune la numărul unic de urgență 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată unitate de poliție.
Autoritățile prahovene sunt în alertă și fac un apel către toți cetățenii care pot ajuta la identificarea bărbatului dispărut. În urmă cu aproximativ două luni, Niculescu Gheorghe a plecat de acasă din comuna Gura Vitioarei, județul Prahovei, și nu a mai revenit. Lipsa lui a fost semnalată pe data de 3 august 2024.
”La data de 03.08.2024, in jurul orei 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte au fost sesizați cu privire la faptul că Niculescu Gheorghe a plecat de la domiciliu din comuna Gura Vitioarei, județul Prahova de aproximativ doua luni și nu a mai revenit”, potrivit Poliția Română.
SEMNALMENTE: Înălțime: 170 cm, Greutate:70 kg, Contur față: OVAL, Culoare ochi: Căprui, are mustață și mai multe tatuaje pe brațul stâng. Nu se cunosc elementele vestimentare cu care era îmbrăcat la momentul plecării de la domiciliu.
Citește și: Prizonierul mafiei? Remus a plecat în Italia și este de negăsit: ”L-au bătut și l-au băgat în spital”
Ce trebuie să faci dacă îl vezi pe Niculescu Gheorghe
În cazul dispariției unei persoane, autoritățile române au dreptul de a solicita sprijinul cetățenilor în cazul în care nu reușesc să găsească o persoană dispărută. Dacă îl vede cineva sau are informații despre Niculescu Gheorghe, are obligația de a suna de urgență la 112. De asemenea, oamenii pot merge la cea mai apropiată secție de Poliție pentru a raporta toate detaliile
”Polițiștii care desfășoară activitatea de căutare a unei persoane dispărute au dreptul de a prelucra date și informații necesare găsirii persoanei respective, obținute din surse accesibile publicului.
(1) În scopul obținerii sprijinului populației pentru găsirea persoanelor dispărute, organele de poliție au dreptul de a face publice informațiile prevăzute în secțiunea publică a bazei de date privind persoane dispărute prin următoarele mijloace:
a) site-ul propriu de internet sau alte forme de comunicare on-line;
b) mass-media centrală și locală, audio-video sau scrisă;
c) campanii de informare;
d) diseminarea către persoanele partenere.”, arată art. 27.