Alertă în Marea Neagră! Ce se întâmplă la doar 70 de kilometri de Capul Midia

Publicat: 28/03/2022 | 13:01
O mină a fost observată la 70 de kilometri de Capul Midia. Sursă foto: Captură video Antena 3

Este alertă în Marea Neagră. Una dintre minele care au plutit în derivă în mare, după ce o furtună le-a adus dinspre coasta Odessei, principalul port al Ucrainei, a ajuns la 70 de kilometri de Capul Midia.

Este alertă în Marea Neagră, după ce a fost descoperită o mină la 70 de kilometri de Capul Midia. Mina respectivă, care a plutit în derivă dinspre coasta Odessei, a fost observată în această dimineață, în jurul orei 08:00, de pescadorul românesc Olimpus 1. Comandantul a informat autoritățile române de acest lucru.

La scurt timp, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiune de cercetare și intervenție în raionul maritim: ”Azi, 28.03.2022, ora 08:10, pescadorul Olimpus 1, pavilion România, aflat la aprox. 37 Mm Est față de Midia a raportat prezența unei mine în apropierea sa. Au fost anunțate autoritățile de cooperare: Direcția Hidrografică Maritimă, MRCC, BREO. Pescadorul OLIMPUS 1 va supraveghea mina de la distanța de siguranță până la sosirea unei nave a MApN”.

Vezi și ALERTĂ ÎN MAREA NEAGRĂ. UNA DINTRE MINELE CARE AU PLUTIT ÎN DERIVĂ A AJUNS APROAPE DE ISTANBUL

”Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD), execută astăzi, 28 martie, o misiune de cercetare și intervenție într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 de mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capul Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă.

Mina a fost observată, în această dimineață, de pescadorul românesc „Olimpus 1”, al cărei comandant a informat autoritățile române, pe canalele oficiale, în jurul orei 08.10. După primirea sesizării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare și intervenție în raionul maritim în care a fost sesizată mina.

Nava militară a ieșit, la ora 08.20, din portul militar Constanța și, după ce va ajunge în raion, va acționa pentru neutralizarea acesteia”, anunță Forțele Navale Române, arată antena3.ro.

Potrivit informațiilor, mina nu se află aproape de plajele noastre. Însă, rămâne un pericol pentru nave și pentru navigația din zona respectivă.

Sursă foto: captură video Antena 3