Alertă în India! Numărul cazurilor de coronavirus s-a dublat în ultima lună și a depășit 5 milioane

Publicat: 16/09/2020 | 10:51
Indian paramedics after screening take down the names of Muslims wearing face masks before they are being to a bus that will take them to a quarantine facility, amid concerns over the spread of the new coronavirus at the Nizamuddin area of New Delhi, India, Tuesday, March 31, 2020. Police has cordoned off the area after several people who attended an Islamic congregation earlier this month here tested positive for Covid-19. The new coronavirus causes mild or moderate symptoms for most people, but for some, especially older adults and people with existing health problems, it can cause more severe illness or death. (AP Photo/Manish Swarup)

Numărul infectărilor în India s-a dublat fulgerător într-o lună. În fiecare zi, cazurile depășesc 90.000. La ora actuală, la nivel global, India este țara cu o răspândire exagerat de rapidă, având o situație îngrijorătoare la nivel național.

Deși numărul de cazuri a avansat rapid, din fericire, situația stă mult mai bine la numărul de decese. Peste 80.000 de oameni au murit de COVID-19 în India, în condițiile în care numărul paturilor de la Terapie Intensivă este foarte mic.

La începutul lunii, India a urcat pe locul doi în topul țărilor cu cele mai multe cazuri de infecție, depășind Brazilia. Mai mult, la jumătatea lunii iulie, India a ajuns la primul milion de cazuri de coronavirus.

De ce s-au dublat cazurile de coronavirus în India

Această creștere alarmantă a cazurilor de infecție este cauzată în mare parte de deciziile luate de guvernul indian, care a început ridicarea restricțiilor în toată țara pentru a putea stimula o economie în care s-au pierdut milioane de locuri de muncă de când virusul a lovit, în luna martie.

Sălile de sport se vor redeschide, dar școlile, universitățile și sălile de cinema vor rămâne închise încă o perioadă.

Virusul periculos a lovit rapid megaorașe precum Mumbai și capitala New Delhi, dar și orașe mici și zone rurale. În ciuda creșterilor mari ale numărului cazurilor zilnice, guvernul a continuat să relaxeze restricțiile pentru a opri efectele carantinei generale instituite între martie și iunie.

În condițiile în care India se redeschide iar oamenii se întorc progresiv la muncă, cazurile de Covid-19 cresc exploziv. Doar săptămâna trecută au fost înregistrate aproximativ 600.000 de cazuri noi. În acest moment, numărul total de cazuri a ajuns la 5.020.359.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult