Alertă în Franța! Un bărbat a înjunghiat trei femei în gara orașului Mulhouse
Trei femei au fost înjunghiate în gara orașului Mulhouse din estul Franței, două dintre victime fiind în stare critică, relatează presa locală, care mai precizează că presupusul atacator a fost reținut de poliție. Atacul s-a produs în jurul orei locale 15:00 (ora României, 16:00), potrivit site-ului publicație L’Alsace.
Un tânăr a fost reținut la scurt timp după incident, suspectul fiind în incoerent în momentul reținerii, existînd indicii că suferă de probleme psihice.
Victimele prezintă răni la nivelul toracelui și spatelui și au fost transportate de urgență la spital.
Proteste violente în Franţa: zeci de răniţi şi peste 220 de manifestanţi reţinuţi la Paris
Proteste violente în Franţa – Cel puţin 80 de persoane au fost rănite, iar peste 220 au fost reţinute sâmbătă, în centrul Parisului, în cursul protestelor violente faţă de preţurile mari la carburanţi şi faţă de nivelul de trai, anunţă autorităţile franceze, citate de publicaţiile Le Figaro şi Le Monde. Autorităţile au anunţat că aproximativ 75.000 de persoane au protestat în mai multe oraşe din Franţa. La Paris, 80 de persoane au fost rănite, iar alte 224 au fost reţinute.
Din cauza violenţelor, 20 de staţii de metrou din Paris au fost închise. La mitingul desfăşurat pe Bulevardul Champs-Élysées din Paris au participat mii de persoane. Unii manifestanţi au atacat cu pietre forţele de ordine, care au ripostat cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene.
Guvernul Édouard Philippe a transmis că este „deschis dialogului”. „Suntem deschişi dialogului cu cei care sunt pregătiţi în mod sincer pentru acest dialog”, a declarat Benjamin Griveaux, purtătorul de cuvânt al Executivului de la Paris.