Un bărbat condamnat pentru omor a evadat, marți, din Penitenciarul Găești, autoritățile fiind în alertă. Se pare că deținutul lucra fără să fie supravegheat, iar după-amiaza nu a fost găsit la punctul de lucru.
UPDATE: Polițiștii au dat de urma deținutului. Bărbatul a fost depistat pe raza localității Găești, în zona unei stații de alimentare carburant.
Potrivit purtătorului de cuvânt al penitenciarului Găești, Ionela Claudia Ispas, în jurul orei 17.00, s-a constatat că deţinutul Crețu Constantin, în vârstă de 35 de ani, condamnat definitiv la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localității Găești.
„Facem precizarea că acesta era clasificat în regim deschis și desfășura activități lucrative fără supraveghere. În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmbovița, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Dâmbovița, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră”, a transmis reprezentantul Penitenciarului.
De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus verificări interne, pentru a vedea cum s-a produs evadarea deținutului.
Reprezentanții Peniteciarului Găești au transmis că în momentul părăsirii închisorii, deţinutul purta o șapcă de culoare mov, era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de culoare neagră, un hanorac alb, încălțăminte sport cu șireturi verzi.