Alertă în cazul cardurilor de alimente pentru români. Ministrul a făcut anunțul referitor la data la care vor intra banii
Vești bune vin pentru milioane de români, iar anunțul a fost făcut chiar de către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, Adrian Câciu. Potrivit spuselor lui, cardurile de alimente au fost încărcate cu sumele aferente pentru perioada august – septembrie, iar o nouă tranșă de bani urmează să intre în luna octombrie.
Peste 2,4 milioane de români beneficiază de ajutorul venit sub forma cardurilor de alimente. Ajutoarele sunt oferite o dată la două luni și au o valoare de 250 de lei. Mai exact, pe parcursul unui an, beneficiarii primesc din partea statului 1.500 de lei, în șase tranșe egale. Banii se pot folosi pentru a achiziționa alimente sau mese calde, iar beneficiarii mai au de primit pentru anul 2023 încă două tranșe.
Recent, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, a anunțat data la care cardurile o să fie alimentate cu o nouă tranșă de bani. Potrivit spuselor acestuia, următoarea tranșă o să vină în data de 15 octombrie.
„Cardurile de alimente s-au dat în august, partea de august și septembrie, urmează tranșa din octombrie, octombrie-noiembrie. Deci în 15 octombrie va fi încă o încărcare de carduri cu 250 de lei”, a precizat Adrian Câciu.
De asemenea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România a dat asigurări că banii de alimente vor ajunge în buzunarul cetățenilor eligibili și anul viitor.
„Ce pot să vă spun este că măsura cardurilor de alimente va continua și după 1 ianuarie 2024. Asta pot să vă spun sigur!”, a mai declarat Adrian Câciu.
(CITEȘTE ȘI: NOI IEFTINIRI ALE PREȚURILOR ALIMENTELOR PENTRU ROMÂNI! CE PREVEDE NOUA DECIZIE A GUVERNULUI)
Carduri de alimente 2023
Potrivit OUG nr. 63/2022, persoanele eligibile, care pot beneficia de vouchere sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 de lei ce se acordă la fiecare două luni, sunt:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Potrivit MIPE, persoanele care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili trebuie să se adreseze Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, instituția responsabilă pentru întocmirea listelor.