Alertă în Botoșani, după ce o minoră de 14 ani a dispărut. Cine o vede este rugat să sune la 112

Publicat: 29/10/2020 | 14:27

Este alertă în Botoșani, după ce o minoră de numai 14 ani a dispărut de lângă mama ei. Femeia este disperată și îi roagă pe cei care o văd să sune de urgență la 112.

Andronic Andreea Ionela este o adolescentă de numai 14 ani care locuiește în localitatea Hlipiceni, alături de mama sa. Aceasta a plecat de acasă într-un loc necunoscut pe data de 28 octombrie, iar până în prezent, nu a mai revenit. Copila este de negăsit, motiv pentru care mama acesteia a cerut ajutorul polițiștilor.

Potrivit informațiilor oferite de botosaneanul.ro, fata are 1,70 m înălțime, aproximativ 70 de kilograme, păr saten, ochi căprui, iar în momentul dispariției purta pantaloni de culoare albastră, pulover negru și pantofi sport de culoare neagră cu talpă albă.

Polițiștii din Botoșani fac un apel către cetățeni și îi îndeamnă, în cazul în care o văd pe minoră, să sune de urgență la 112.

O altă minoră de 11 ani a dispărut

O fetiță de 11 ani a dispărută de acasă, din localitatea Bragadiru, județul Ilfov a fost căutată de polițiști. Autoritățiile au fost alertate de mama îngrijorată.

Mama fetei a fost cea care a anunțat dispariția copilei.”Când a plecat de acasă, copila purta un tricou de culoare turcoaz cu inscripția PUMA, blugi negri și adidași roz. Cei care au informații sau care pot da relații despre fetița dispărută sunt rugați să sune la numărul unic de Urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție”, era mesajul transmis de oamenii legii.

Ulterior, la câteva ore distanță, fetiţa a fost găsită. Copila a fost la un magazin, iar apoi a pierdut timpul pe stradă. De asemenea, oamenii legii au transmis că micuța nu a fost victima vreunei infracțiuni.